România, cel mai mare talcioc din Estul Europei

Salutare dragi antreprenori!
 
   De curând am văzut o ştire la TV care m-a pus puţin pe gânduri, tot mai mulţi români au ales să-şi scoată obiectele, hainele şi electrocasnicele în diferite bazaruri pentru a le vinde.
Ideea de garage sale este destul de "în trend" în alte ţări, acolo unde obiectele "vintage" sunt, încă, în stare funcţională. Însă, eu mă întreb, cum au de gând românii să-şi vândă vechiturile dat fiind faptul că 90% dintre noi purtăm hainele până putrezesc, folosim obiectele până ruginesc şi nici noi nu suntem tocmai adepţii duşurilor zilnice. De ce ar vrea cineva să cumpere ceva ştiind că acel lucrul este second hand şi, mai ales, că a aparţinut unui român?
 Cu siguranţă aceşti antreprenori nu sunt tocmai bine îmbrăcaţi, mirosind a Chanel şi Burberry şi orientaţi către nevoile cumpărătorului.
  Cu toate astea, începutul este unul bun, astăzi haine şi electrocasnice, mâine neveste, fiice şi minori.
  Dacă prostituţia şi consumul de droguri uşoare nu sunt legale, atunci le vom legaliza noi cu forţa, mai ales că avem tot ce ne trebuie. Avem de la prostituate însărcinate (mamele care vor practica această "meserie" din lipsa banilor şi înjumătăţirea perioadei de indemnizaţie pentru creşterea copilului) până la milf cu bunicuţele a căror pensii au fost şi vor fi reduse începând cu Ianuarie 2011. Bineînţeles, la clasa "de lux" vom avea bugetarele, de la orgii cu poliţiste până la deep throat cu funcţionarele de la Fisc.
  Ceea ce mă nelinişteşte din punctul de vedere al unui antreprenor este infiltrarea membrilor PDL în toate structurile, cu siguranţă nu vor lipsi nici aici dar, pe de altă parte, mă bucură gândul că voi avea ocazia de a mi se face un sex oral "marinăresc" din partea unei blonde uşor în etate, bineînţeles contra cost.
  Suntem ţara afaceriştilor muritori de foame, condusă de monstruozităţi maritime asistate de blonde penale şi pitici frustraţi..."şi asta ne ocupă tot timpul".

Cu cea mai mare scârbă şi un bilet de avion doar dus spre Cambodgia, va salut şi va plâng de milă.
 
 Acelaşi Călău coleric.

"ŢARĂ DE CLOVNI CAUTĂ DRESOR"

 Bună seara doamnelor, domnilor şi recidivistilor!
   Cu câteva minute înainte să-mi conving lenea îngrozitoare că ar fi frumos să scriu o postare nouă pe blog, am intrat pe blogul lui Victor Ciutacu unde am văzut un filmuleţ tragico-comic postat de Albaiulianul.ro .
  Un tânăr (căci sufletu-i era tânăr şi voinţa de a schimba România, de asemenea) mexicano-transilvănean, apropiindu-se vertiginos spre vârsta a III-a, împreună cu partenerii lui de cioarda au pus bazele (atenţie) Partidului Recidivistilor Creştin-Democrat.
  Mda, nu e o glumă deloc. Omul vrea să înfiinţeze un partid la care să poată adera numai şi numai recidivişti. Dar ce se întâmplă atunci când un retardat mintal doreşte să fie membru al partidului? Trebuie să obţină o recomandare foarte bună din partea unui recidivist.
  Bă! voi v-aţi tâmpit ?
  Mă gândesc tot mai serios cum să dau de adolescentul paralitic care mi-a furat telefonul în îngrămădeala de la metrou.
  Incep să cred tot mai mult că suntem o ţară de clovni, dacă stau bine şi mă gândesc şi eu sunt un fel de clovn încercând să fac caterincă de o mizerie de ţară "întru" amuzamentul celorlalţi.
  O să va las în compania mult aşteptatului film, concluziile le trageţi singuri.
 
   JOS CĂTUŞELE!

Proudly present:

Rromii, romii sau românii?

Salutare, dragi români!
   Devine cam şubredă formula asta de salut în ultimul timp. De curând am aflat că ţiganii, care mai până ieri se numeau "rromi", acum poartă numele de "romi" (Atenţie la lipsa unui "r").
  Scârbit de mizeria de la TV şi neplata facturilor la cablu, am fost privat de cutia cu sunete şi imagini, astfel că abia de curând am aflat de noua "poreclire" a ţiganilor..."romi".
  În curând mă aştept ca ţiganii să devină români şi românii rromi, ce pizda mă-sii?  Doar suntem latini.
   Ieri, în timp ce mă îndreptam spre adăpostul personal, leşinat de oboseală, am reuşit să smulg de sub ghiarele unei cucoane supradimensionate ultimul ziar gratuit din cutia inscripţionată "Ring" din staţia de metrou "Eroilor" (cu această ocazie fac apel la doamna dolofană să mă contacteze pentru a-i returna ziarul). 

Mi-am înghesuit trupul de balerină între alte două  balene slinoase (de parcă era ziua marinei, toate focile au dat năvală pe "ţărm" speriate de salvele trase de marinari) şi am încercat să nu dau atenţie balelor care mi se prelingeau pe umărul drept din fălcile mamiferului care "suprima" viaţa uni covrig cu susan. Evident, un ziar prost cu spume (de focă) scris de parcă puteam auzi editorii publicaţiei spunând "Na mă, dă-vă-n pula mea că oricum e moca". Şi de parcă nu era de ajuns, domnişoara/doamna Andreea Matei (redactor al publicaţiei cu pricina) a fost o adevărată bomboană (de pe colivă) cauzându-mi pentru câteva clipe pierderea totală a vederii cu titlul "Romii îşi fac gazetă". De fapt am văzut negru în faţa ochilor (de parcă aş putea să văd şi altă culoare când vine vorba de romi). 

Cum adică îşi fac gazetă? Mai întâi trebuie să-şi facă o şcoală şi "tupeul" de a învăţa să citească.
  Scopul acestei gazete? O gazetă în care să fie promovate persoanele de etnie romă şi care s-ar putea numi fie „Vocea Romilor”, fie „Tribuna Romilor” ...da-ţi-mi un pistol.
  Investiţia în această gazetă? 140.433 de euro se vor investi, cel mult, pentru tipărirea ziarului timp de 17 luni. 

Dacă aceşti bani vor fi obţinuţi din fondurile mult iubitei noastre ţări, fondurile împrumutate de la FMI cel mai probabil, atunci eu mă gândesc tot mai serios să revin la postatul pe acest blog si să îmi dau demisia de la locul de muncă pentru a mă asigura că nu iau parte la susţinerea acestei nebunii.
   În cazul în care nu observă nimeni, România (această balegă putrezită pe macadam) are probleme mult mai serioase decât promovarea unor coloraţi într-o gazetă pentru inculţi. Ştiu, sunt un nenorocit, dar dacă nu aş fi aşa nici cei 4 cititori fideli nu ar mai accesa acest blog. 

Parcă deja îl văd pe "Mertzan" în pat cu "Argentina" polemizând asupra articolelor din gazeta lor preferată... nimic mai înfiorător. 

Eu încă aştept momentul numirii în funcţia de preşedinte al României a candidatului Guţă pentru a simţi din plin impulsul de a părăsi precum o muscă această balegă mucegăită. 

Ce facem, ne trezim sau ne prăjim şi ne alaturăm romilor? 

Viaţă nu e roz, viaţă e a dracu' de neagră...în România.

Cu ultima urmă de alb, vă salut îndurerat din ţara lui Nicolae Romulus Mailat.

Guatemala vrea fecioare.

Salut, salut...noroc. Am lipsit o perioadă de timp dar asta nu înseamnă că nu mi-a fost dor de voi (oricine aţi fi, ciudaţilor). 
M-am minţit o bucată bună de vreme că voi renunţa la postatul pe blog, socializarea prin intermediul tastaturii şi fraternizarea cu fraţii noştri, primatele, pe Facebook (aici mă refer exclusiv la prinţii libidinoşi, adepţii replicii "eşti bine beibi", muri-v-ar şi ultimu` rest de neuron). M-am minţit că voi face asta pe întreaga perioadă de desfăşurare a sesiunii şi ghici ce? Am reuşit, nu că aş avea o voinţă de fier ci pentru că până şi laptopurile sunt alcătuite din componente (în cazul meu înşirate, făcute bucăţi pe podea).
Dar să nu ne mai întindem la ciorba de perişoare cu toate lăturile "Feisbuciene" şi să ne concentrăm pe ultima ştire pe care am aflat-o.
Se tot zvoneşte prin umilul apartament în care locuiesc, în rândul prietenilor cu care convieţuiesc despre un crater de 30 metri adâncime, cu un diametru de 20 metri.
În încheierea postarii "Norul ucigaş", am spus că aştept cu interes "Norul ucigaş 2". Se pare că Lord-ul pământenilor şi implicit al "Feisbucienilor" libidinoşi (nu mă pot abţine, sunt atras de ei) a considerat că un alt nor de cenuşă nu ar fi deloc o idee originală, aşadar a strănutat şi din senin a apărut în Guatemala acest crater dubios de rotund cu dimensiuni ceva cam mari pentru a fi creat de "un braţ criminal" de buldozer.
Din ce am reuşit să citesc pe internet de la aflarea veştii că umanitatea evoluează şi am trecut la un nou model de Montagne Russe, unul subteran pentru maiaşii care încă locuiesc în Guatemala, craterul este situat la numai câţiva kilometri de locul unde în 2007 s-a creat un alt crater "fantomă" însă acela având o adâncime de 100 metri.
Ca şi în cazul norului de cenuşă, replica specialiştilor constă într-o scărpinare tâmpă pe chelie..."nu ştiu, nu cunosc".
Ce am putea noi, cei care nu avem niciun fel de cunoştinţe de geologie, să facem decât să ne dăm cu părerea.
Fie vreun zeu buldozer din mitologia maya, supărat de proaspăta reînviere a celebrului Iisus, s-a simţit uitat de lume şi a încercat să atragă atenţia surpând această fântână uriaşă în plină capitală a Guatemalei, fie ministrul turismului din Guatemala are un mod ciudat de a promova ţara pentru a atrage turiştii, că tot a început sezonul estival.
În privinţa celei de-a doua ipoteze am ceva dubii, asta dacă nu cumva doamna Elena Udrea are dublu stătut de ministru al turismului, atât în România cât şi în Guatemala.
Întrebarea este cum putem opri furia zeului buldozer până nu va începe să găurească tot ce prinde? (nu că ar deranja chiar pe toate doamnele, pardon! pe toţi oamenii).
Din moment ce explicaţiile pur ştiinţifice sunt fie presupuneri, fie nu există deloc, eu zic că ar trebui să studiem mitologia maya, ei trebuie să fie de vină sigur.
Doar că la cât de multe informaţii există despre ei nu ar fi timp suficient pentru a scăpa cu toţii negăuriţi. 
Eu totuşi cred că trebuie să-i facem pe plac acestui zeu distrugător şi să considerăm craterul un portal între lumea noastră şi cea a zeilor.
Probabil ar trebui să ne supunem puterii divine începând prin a jertfi şi arunca în crater animale (poate îi este foame de la atâta găurit), bujuterii (poate este o "ea"), şi, nu în ultimul rând, fecioare (poate este un "el")
În cazul fecioarelor sunt dispus să fac personal un pact cu prietenul Gregorian Bivolaru, eu sacrific fecioarele pe care le cunosc personal, el sacrifică sutele de fecioare ce formează şir indian/maiaş în faţa măreţiei mădularului său deflorator.
Plus că în schimbul fecioarelor îi voi oferi 2 litri de urină de primă presă (outdoor), "de la imparatu`".
Şi ca să pot reveni de unde am plecat, propun să aruncăm şi 100 libidinoşi "Feisbucieni" zilnic, ca orice zeu, are nevoie să fie pupat în fund suav, să i se spună "eşti bine!".
Nu înţeleg de ce este atât de multă gălăgie, de ce sunteţi panicaţi de parcă ar veni apocalipsa, procuraţi-vă cărucioare din Carrefour şi aşteptaţi momentul apocalipsei, Domo Obor e al meu.
În vreme de criză şi calamitate, Călăul va salută cu senilitate, numai bine. 

Cum să devii star în cinci paşi şi două scurte

2 - 10 probă, probă. Sau mai bine zis 20.10, aşadar suntem în anul 2010, la numai 2 ani distanţă de înspăimântătoarea apocalipsă (cântaţi la altă masă). Şi totuşi se pare că mai mult sau mai puţin chiar se apropie sfârşitul nostru dar începutul erei house, trance sau ce sloboz e ăla.
În ultimul timp, doar în România cred că au apărut mai bine de câteva zeci, poate chiar sute de noi trupe/solişti, toate astea în decursul a mai puţin de un an.
Probabil întrebarea voastră este "de unde?". Ei bine, nu am un răspuns deşi mă roade curiozitatea asta mai ceva ca o pereche nouă de bocanci.
Care este scopul lor? Ghinion, nici răspunsul ăsta nu-l ştiu cu exactitate dar pot intui câteva din motivele din care 70% din populaţia României cu vârsta sub 27 de ani face parte sau constituie o trupă de muzică sau au un aşa-zis "proiect solo".
Probabil unul din cele mai solide motive ar fi acela că este la îndemână tot mai multor autointitulaţi producători tehnologia de studio necesară pentru a transforma o paraşuta în superstar.
Iată cum cred eu că arată un anunţ lansat pe internet de aceşti mari producători:


- Studio profesional "Costi Ioniţă Sound Production" caută domnişoară cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani, aspect fizic mai mult decât plăcut, înălţime minimă 1,75 cm, blondă, constituţie atletică (de preferat balerină sau contorsionistă, gimnastele sunt acceptate deasemeni), slab dotată neuronal, cu bune abilităţi de încleştare a gurii, pentru postul de vedetă.
Practica în una din ţările: Spania, Italia, Franţa, Germania constituie avantaj.


Aşadar, în urma anunţului apare un grup de 10 bagaboante, pardon, aspirante la fructuoasa colaborare cu acest dentist fost cântăreţ de muzică lăutărească.
O să mă întrebaţi ce legătură are o domnişoară care îndeplineşte toate cerinţele postului cu "job-ul" de artist pe segmentul: muzică lăutărească.
Nici una, puşcăriaşii au devenit actori, bucătarii regizori de film, profesorii cerşetori, deci este cât se poate de clar că România evoluează.
Mult îndrăgitul pensionarilor dar şi al ţiganilor, boschetarilor şi proştilor, acest Coşti Ioniţă, nu mai prestează pentru aceştia.
Un fel de Boc al muzicii, a promis iniţial solidaritate şi devotament faţă de ei iar acum le-a oferit fix pula.
Dentistul Ioniţă, odată cu trecerea anilor, înaintarea sa în etate dar şi accentuarea impotenţei, nu va mai fi capabil să se înfrupte decât din persoanele octogenare. Măcar astfel îşi va păstra celebritatea devenind subiectul ştirilor orei 17.
Aşadar, apare dilema existenţială a producătorului poponar mai sus menţionat: bătrâne neajutorate sau minore deflorate?
Nici el nu mai este la prima tinereţe aşa că ori avea să descopere o modalitate gen "Îţi dau o bomboană dacă te urci la mine în maşină" (prea demodat) ori le oferea un discount substanţial la cabinetul său stomatologic domnişoarelor blonde obsedate de lollipop. În ambele cazuri diabetul zaharat dădea târcoale.
Aşadar şi-a dat seama că trebuie să găsească o altă soluţie.
Cum pe vreme de criză singurele două industrii care încă nu sunt prea afectate sunt pornografia, webchating-ul (cum spuneam, pornografia) şi muzica, datorită vastelor sale cunoştinţe în materie de lăutărească, a ales-o pe cea din urmă.
Au apărut fostele centuriste occidentale pe TV, au stârnit erecţii onaniştilor şi... BANG! Costi Fomiţă a căpătat statutul de unul dintre cei mai buni producători ai României.
Într-un fel trebuie apreciat, trebuie ridicată o statuie în cinstea lui şi adăugarea sa în calendarul creştin - ortodox sub numele de Sfântul Ioniţă Ocrotitorul, primul de la Iisus încoace care a încercat aducerea pe calea cea bună a păcătoaselor dispuse la preacurvire.
Dar să revenim la ideea centrală.
Tot mai mulţi poponari, frezaţi în stil EMOist extravagant, constituie masa de superstaruri super difuzate în cluburile şi discotecile din ţară.
La urma urmei de ce să nu aspire la acest statut orice deprimat persecutat în copilărie de colegii de clasă?
Iată cei 5 paşi ce trebuie urmaţi pentru a fi o vedetă de succes:


1. Nu este nevoie de vreo aptitudine muzicală sau IQ peste 80, e nevoie de un consilier de imagine bun, cel mai indicat un fost frizer, dulgher sau premiant la traforaj, pentru a sculpta în faţa subiectului până ce acesta devine neted;
2. O proastă obsedată de shopping care să te îmbrace cât mai poponar posibil;
3. O paraşută fără creier, urâtă, grasă, de preferat blondă cu impresii de manechin, care să-ţi fie muză, să-ţi suporte ejaculările precoce dar să-ţi spună "Vai cât de bine a fost" pentru a-ţi da încrederea de sine necesară pentru a te scufunda cu tot cu cizme în această industrie complexă;
4. Înlocuieşte-ţi colecţia de manele cu una semnată Tiesto, Armin Van Buuren sau Pete Tong;
5. Ca orice megastar ai nevoie de un impresar care să pretindă că are habar ce face sau doar să-şi rostească cât mai convingător singura replică învăţată "Tom Boxer? 800 Euro - concert full".


În cele mai multe cazuri impresarul fiind reprezentat de un ochelarist, fost iubit al aşa-zisului cântăreţ, cu care acesta îşi mai ia limba, respectiv pula, în gură din când în când în amintirea vremurilor adolescentine.
Dacă şi tu îndeplineşti condiţiile necesare te aşteptam să ne trimiţi o poză nud (în cazul domnişoarelor) sau o poză nud a iubitei (în cazul domnilor) la adresa de mail PotentMusicProduction@yahoo.com şi noi împreună cu celebrul producător, Sfântul Ioniţă, te facem vedetă.
Atenţie! Limita de vârstă este 100 de puli pe gura de siliconată.
Al dumneavoastră vânător de capete talentate, Călăul superstar.

Jaful premiat si filmul condamnat

Ieri, după ce mi-am pierdut ziua pe jumătate tranchilizat de somnul datorat celor numai două ore de leşin psihic din noaptea anterioară, nu m-am simţit în stare nici de a mă concentra pe ceva constructiv, nici de a-mi prăji neuronii prin vreuna din modalităţile amuzante existente.

Am fost un trist telespectator al Happy Hour-ului obosit, tras de păr de intelectualul "Cătălin soţ de vedetă".

O alegere inspirată, iniţial, fiindu-mi "gâdilaţi" neuronii letargici de către Flooooorin Căăăăălinescuuuu, invitat în cadrul emisiunii.

Pe lângă remarcile şi argumentele unui prieten conform cărora acest caterincos Călinescu ar fi fost propulsat în discuţii de praful prizat foarte probabil cu puţin timp înaintea intrării în emisie, am putut fi amuzat de spontaneitatea lui uşor bolnavă.

Dat fiind faptul ca emisiunea se transmite imediat după show-ul meu preferat de divertisment - Ştirile orei 17:00, eram deja iniţiat în tainele umorului negru autohton. Din nefericire, următorul subiect al emisiunii a fost filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", câştigător al Ursului de Argint şi trofeului Alfred Bauer.

Până aici totul ok, aproape că mă simţeam mândru că pot fi batjocorit în Europa doar pentru simplul fapt că m-am născut român.

Dar, doar nu v-aţi imaginat că am avut o zi superbă, am aflat că personajul secundar din film este un ţigan al cărui nume (greu de reţinut) a reuşit să-mi întunece vederea.

Un adevărat talent, după cum era apreciat acest personaj "nocturn" de către cei prezenţi în emisiune. Aproape că-mi părea rău pentru postarea anterioară în care îmi refulasem "dragostea" vis-a-vis de etnia rromă.

Bine, defapt exagerez, mă durea la fix 8 mile în faţa pulii de talentul lui. Dar recunosc că pentru un moment mi-am zis "Uite că există şi excepţii". O afirmaţie total greşită, retrasă la cinci minute mai târziu când am aflat că acesta a revenit acolo unde-i este locul, la "Universitatea de bune moravuri" după ce, bineînţeles, împreună cu alţi patru complici au jefuit mai multe locuinţe.

Şi totuşi, deşi latura mea angelică e captivă în infern, mi-am zis că sigur trebuie să fi existat circumstanţe atenuante din care a fost împins în păcat pentru a doua oară.

Câteva din ipotezele care mi-au venit în minte le voi enumera imediat.

Cu tristeţe trebuie să recunosc că încă nu am vizionat filmul dar o voi face.

Una din ipotezele din care distinsul actor a săvârşit jafurile probabil a fost dorinţa de a fi un actor cât mai bun, unul desăvârşit. Poate că unul din rolurile în care urma a fi distribuit de către regizorul care a văzut dincolo de culoarea pielii un actor cu totul şi cu totul desăvârşit era chiar cel de spărgător.

Probabil că actorul preferat al acestui Papan Chilibar este chiar Al Pacino şi, profund impresionat şi surprins deopotrivă, de modul în care Pacino joacă rolul de nevăzător în capodopera cinematografică "Scent of a Woman" ("Parfum de Femeie"), a dorit să intre cât mai mult posibil în pielea personajului, în cazul său un spărgător de doi bani ajutat de alţi patru complici care mai apoi au fost arestaţi.

O altă ipoteză ar mai fi aceea că fiind cuprins de febra celebrităţii, trebuia să ajungă la Berlin pentru a fi prezent la decernarea premiilor, însă cum acest geniu ilustru, ca oricare alt geniu inadaptat, nu avea o situaţie materială prea bună, a fost nevoit să-şi procure banii necesari deplasării la Berlin prin singura meserie transmisă pe cale ereditară, cea de găinar.

Dar după cum au decurs lucrurile este evident că ereditatea a întâlnit ceva obstacole şi acest Papan Chilibar nu a fost tocmai fiul perfect, motiv din care a fost mai deosebit şi a ales inclusiv să-şi unească destinul cu o duduie ce nu făcea parte din etnia rromă.

O ultimă ipoteză ar mai fi aceea că la urma urmei vorbim despre un ţigan şi acţiunile săvârşite de el sunt oarecum normale şi deloc greşite pentru unul care se bucură de acest statut.

Oricum ar fi, cred că este greu să nu ajung la concluzia că în cazul în care acest Papan Chilibar ar fi migrat în orice ţară europeană o dată cu restul stolului, nu ar fi fost subiectul primelor pagini ale tabloidelor, fie datorită vreunui viol în stil italian, fie vreunei spargeri săvârşite în Regatul Unit al Marii Britanii.

La urma urmei coloristica penelor îl dă de gol, însă trebuie să mă înclin în fata talentului sau actoricesc. Nu pentru că am văzut filmul şi într-adevăr îşi merită laudele ci pentru că toate criticile şi părerile pe care le-am auzit sunt indulgente, respectiv bune, cât şi pentru premiile obţinute.

Ambalajul nu schimbă conţinutul cum nici crema de ciocolată nu este întotdeauna uşor de digerat.

Al dumneavoastră vânător de capete, timidul Călău.

Roman in Romania, tigan in Europa

Am încercat să mă abţin în mod repetat să-mi dezvălui adevăratele sentimente vis-a-vis de etnia rromă, am căutat subiecte amuzante care să merite menţionate în postările mele pe acest blog, am încercat să inventez întâmplări plecând de la 1% material veridic. Nu mai pot, am ajuns la capătul puterilor, sunt scăpat de sub control.
Şi dacă tot am început în acest mod răutăcios, aşa voi continua.
Încă din copilărie am fost terorizat de coloraţii din preajma cartierului, nu m-am născut ca toţi băieţaşii ăştia "cantacioşi" în vreun cartier rău famat de la periferia Bucureştiului zbătându-mă zilnic să supravieţuiesc printre fel şi fel de ameninţări ce mă pândeau la tot pasul.
M-am născut într-un cartier lunistit din centrul oraşului Focşani (un oraş de altfel liniştit din judeţul Vrancea).
Dar cine a spus că dacă trăieşti într-un oraş liniştit nu ai parte de cetăţeni "tropicali" precum ţiganii.
Din şcoala generală (situată la fix 2 minute de apartamentul în care locuiam) a trebuit să jalonez printre aşezările ţigăneşti care, parcă strategic amplasate, erau mereu dispuse să te lase fără ultimul ban din buzunar.
Spre norocul meu (câtă fericire) nu fac parte dintr-o familie înstărită, aşadar nu am fost niciodată un cărăuş de valori care să depăşească echivalentul a doua eugenii şi-o pungă de pufuleţi. Ceea ce mă deranjează, însă, este faptul că eram privat de bucuria de-a mânca sănătos şi plin de E-uri din cauza negricioşilor ce-mi vindeau contra cost termeni de argou precum "Dă-mi banii sau îţi iau morti-n pulă".
Deloc deranjant la vremea aceea deoarece nu aveam în posesie decât câteva mii de lei dar niciun mort.
Timpul a trecut, eu am mai crescut şi astfel am scăpat de teroarea mexicanilor din împrejurimile blocului. Ba mai mult, cu unii dintre ei chiar am devenit amic (de parcă aş fi avut încotro).
Adevărul este că niciodată nu i-am suportat, de la mirosul cu care mă leşinau ori de câte ori îşi făceau apariţia în Internet Caffee-ul din cartier până în autobuzele supraaglomerate în care era suficient un specimen din această categorie şi deja era indusă starea de panică printre nările cetăţenilor.
Dar toate astea reprezintă doar preludiul actului meu sexual cu etnia rromă. Orgasmul fiind reprezentat de acele creaturi negre, de sex feminin, deţinătoare de abilităţi de-a comunica cu morţii lor de ciori...ghicitoarele.
Ori de câte ori speram la câteva minute/ore de relaxare în parc în compania fie unui prieten, fie a vreunei minore păcălite cu greu că sunt o persoană interesantă, îşi făceau apariţia vrăjitoarele serii. Îmbrăcate colorat şi de prost gust, mirosind îngrozitor, lăsându-ţi o senzaţie de victimă perfectă a puricilor şi păduchilor dornici de schimb de experienţă.
Măcar de ar fi fost asta singura problemă, dar nu, de la banalul îndemn "Hai să-ţi ghicesc" pe care parcă îl foloseau ca formulă de salut până la "Da` dă-mi 10 000 şi te las" eram constant supus exerciţiilor psihice de autorelaxare.
Iniţial te întrebau dacă vrei să-ţi ghicească, apoi te îndemnau că trebuie să-ţi ghicească iar mai apoi văzând că nu ajung la niciun consens, resemnate, foloseau replică de încheiere "Hai, dă-mi 10 000 să plec".
10 000 azi, 10 000 mâine...aşa eugeniile şi pufuleţii mei deveneau remuneraţia serviciilor neprestate ale duduilor mexicane.
Una dintre cele mai geniale replici de agăţat clienţii pe care au folosit-o cu mine a fost "Hai că eşti de-al nostru, nu fii zgârcit". De parcă nu era de-ajuns că mă furau politicos de toţi banii pe care-i aveam în posesie, în modul ăsta mă înjurau şi de mama. Din cauza lor am ajuns să urăsc soarele şi să devin un fel de Dracula încercând să mă ascund cât mai mult posibil de razele solare pentru a nu mă transforma într-una din aceste creaturi certate cu odorizantul.
Sătul să fiu victima unor minorităţi care, practic, îşi făceau veacul pe teritoriul meu, să cotizez pentru serviciile lor false, mi-am propus să iau atitudine. Astfel ca la ultima încercare de-a fi fraudat, pe lângă faptul că am refuzat să renunţ la ce-mi aparţine, am avut şi nesimţirea să-i adresez câteva cuvinte jignitoare la adresa părinţilor, care probabil erau tot vreun soi de ghicitori vrăjitori, ca na...meseriile cele mai profunde (precum cioarda) sunt transmise din tată-n fiu, în cazul nostru din pirandă -n ţigancă.
Bineînţeles că nu am rezolvat nimic împotrivindu-mă, "rromanca" m-a calmat subtil spunându-mi că după boscheţii ăia mari sunt fraţii ei care abia aşteaptă un semn.
Nu eram dispus să cercetez veridicitatea spuselor ei pe pielea mea aşa că m-am conformat şi i-am întins umil pumnul de bani pe care-i aveam în dotare.
Acum, parcă abia aştept un colorat rău intenţionat pentru a-i disloca mandibula.
De curând am primit un link de la un prieten referitor la o grupare de hackeraşi autointitulaţi "Romanian Naţional Security", care sătui ca tot poporul român să fie comparat peste hotare, de către ziarele din Europa, cu etnia rromă, au luat cu asalt site-urile oficiale ale acestor publicaţii postând mesaje precum cel din care voi cita în continuare:
"A venit vremea să ne strângem mâna într-un pumn şi să lovim fără milă, de câte ori va fi nevoie, pentru ca voi să culegeţi roadele minciunilor voastre. Promitem că nu veţi mai uita vreodată de România şi trecutul ei. Noi, urmaşii lui Traian şi Decebal, nu suntem o naţie de ţigani! Ne-am pierdut răbdarea şi, în numele
romanilor de pretutindeni, vă avertizăm că, dacă nu încetaţi să prezentaţi întregul nostru popor ca unul de ţigani, mai multe tricoloruri vor apărea şi vor flutura în faţa voastră, până când neadevărul va fi cunoscut şi scuzele cu care ne sunteţi datori vor fi cerute".
În josul paginii este notat mesajul "Vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile, dar găinile nu se vor ridica niciodată până la nori".
Un gest interesant, pe care iniţial l-aş fi susţinut şi eu.
Dar pentru ce atâta osteneală? Oricum am privi problema şi oricât am încerca să pretindem că e totul ok, sub control, ne apăsa pe gât precum o cizmă ţara în care trăim, ne dezvoltăm, facem cariera, cât şi marinarul ce ţine cârma acestei corăbii numite România.
Şi dacă ei se simt jigniţi de comparaţia cu ţiganii atunci le propun să se identifice cu piraţii, măcar problema căpitanului de vas este rezolvată.
De ce să ne chinuim noi, oamenii simpli să ştergem impresia că suntem, defapt, cu toţii nişte ţigani când iubitul nostru preşedinte mai are puţin şi asociază muzica lăutărească şi manelele cu doina populară sau imnul naţional?
Suntem conduşi de genii a căror neuroni au ajuns la menopauză, care ne împing forţat spre incultură şi autodistrugere, dar care ne dau şi un sfat benefic, să ne iubim aproapele, doar dacă acesta este de etnie rromă.
În speranţa că 2012 va prevesti un sfârşit doar pentru o anumită culoare, cu un miros specific, căci ţin să menţionez faptul că nu am absolut nimic cu negrii, doar cu ţiganii, aştept sugestii de magazine de armament de unde pot procura arme de distrugere în masă fără necesitatea prea multor acte.
Viitorul e undeva în întuneric, la colţul unei mahalale.
Sfatul meu: Ai grijă pe unde umblii, mirosurile ciudate atrag de la sine creaturi macabre gata să te agaţe la ciordit.
Al dumneavoastră, white and proud, Călăul.

1 Mai dealer ca altu'

1 Mai 2010, oră: 20:15. Sunt la mare, scriu post-ul ăsta obosit de pe plajă încercând să ţin laptopul cât mai sus pentru a nu-l umple de nisip.
De fapt sunt acasă, aş putea spune că am ales asta fiindcă nu-mi place marea, urăsc litoralul şi toate lucrurile pe care oamenii le urmează din instinct de turmă. Aş fi ipocrit să spun asta.
Sunt acasă pentru că aşa a fost să fie, nimic mai mult.
În încercările mele zadarnice de-a scrie ceva interesant, de preferat uşor inteligent, mi-am dat seama că sunt incapabil să leg două fraze atunci când sunt în deplinătatea facultăţilor mintale şi neuronii nu-mi sunt intraţi în stand-by din cauza loviturilor multiple ale prietenei mele "Ioana".
Aşadar da, sunt perfect treaz, în perfectă stare de nefuncţionare, o legumă ciudată pusă la murat într-un borcan prea mare pentru dimensiunile acestui castravete stafidit.
De curând am sărbătorit 2 ani de la pierderea primei plombe, un eveniment memorabil care deja avusese parte de mai multe urări de "La Mulţi Ani" decât am avut eu în cei 20 de ani de existenţă.
Aşadar, drept cadou personal mi-am propus să mă prezint la stomatolog pentru a remedia problema "incisiv" de enervantă care nu-mi dă pace de doi ani de zile.
Şi când mi-am propus să nu mai vorbesc despre droguri, de teamă că în curând o să credeţi despre mine c-aş fi un mare consumator de narcotice (deloc adevărat), Dumnezeu (tatăl stimabilului care a înviat din morţi săptămânile trecute) a ţinut din adins să le strecoare cumva în text.
Din cauza interzicerii plantelor etnobotanice, cunoscute de unii dintre voi sub denumirea de droguri legale, în cabinetele stomatologice care au epuizat stocul de anestezice nu se mai practică aceasta metodă. Prin urmare, dacă tot ai coaie să te duci la dentist, ai coaie şi să treci peste intervenţia stomatologică fără a fi privat de plăcerile prezenţei aparatelor de sudură din cavitatea ta bucala.
Încă de la o vârsta fragedă am fost un mare fan al stomatologilor (asta până am aflat de existenţa unui oarecare Costi Ioniţă), la fiecare 3 luni făceam vizite domnişoarei cu sânii exageraţi care şi-i tolănea pe gâtul meu în timp ce-mi privea cariile...nimic mai frumos.
Doar că de câţiva ani buni am renunutat la stomatolog, singura tangenţă pe care am mai avut-o a fost în momentul în care i-am spart din greşeală dintele unui prieten, o lucrare simplă...o sută de euro.
Problema este alta, dacă acum sunt interzise drogurile legale şi stomatologii nu mai pot folosi vechile anestezice deoarece practic sunt interzise şi catalogate "substanţe halucinogene" ce se va întâmpla?
Oare vor procura stomatologii anestezicile "pe sub mâna" fiind pasibili de închisoare?
Oare toate cabinetele stomatologice vor deveni Spice Shop-uri doar că ilegale?
Cum o să-i mai spun domnişoarei stomatolog de acum înainte, "duduia dealer"?
Ceva nu merge cum trebuie în ţara asta şi încep să fiu pe zi ce trece mai convins de lucrul ăsta, ar mai lipsi să se apuce de vândut etnobotanice ilegale şi Costi Ioniţă şi cu siguranţă aş fi dispus să renunţ la viaţă fără a primi absolut nimic la schimb..."Cadoooo!".
Am auzit întâmplător ca în Statele Unite îţi poţi procura droguri de la farmacie pe baza unor reţete sau carnete eliberate de medici în cazul anumitor boli. Presupun că în curând vom merge la stomatolog invocând o durere de măsea cu prelungire-n coaie doar de dragul de-a ni se prescrie 0.25g de levănţică şi coada şoricelului bine imbibate-n crank.
Ce pot spune...dentiştii nu sunt pe atât de rai pe cât par.
Cu durere-n gingie, vă salut "muncitoresc" din fotoliul meu aşezat cu spatele la tapetul ce înfăţişează o plajă la apusul soarelui, toate cele bune.

Grasu Merge Mai Departe

Fiecare dintre noi are o dată la ceva timp un moment gen: "Doamne, cât sunt de prost". Ei bine, scopul meu pe Pământ, cel puţin pentru o scurtă perioadă de timp (cât vei citi postarea), este să te fac să te simţi mai bine, să spui "Se poate şi mai rău/prost".
Niciodată nu am fost înconjurat neapărat doar de persoane extrem de inteligente dar mulţumesc lui Dumnezeu, un număr semnificativ dintre ei acum au cariere de succes, dar nu ăsta este scopul postării, să evidenţiez geniile din viaţa mea.
O dată cu sosirea Sărbătorilor Pascale, a umplerii spitalelor de supraponderali lihniţi, panicaţi pe bucata de drob şi copita de miel, mi s-a părut de bun simţ să vizitez şi eu luxuriantele spitale. Dar nu pentru că am postit până la capătul puterilor şi am leşinat cu prima bucată de carne între masele ci pentru că, in afara prietenilor geniali, am şi prieteni mai, să le spunem, puţin înzestraţi.
Dat fiind faptul că pentru mine şi apropiaţii mei credinţa nu reprezintă nici pe departe ceea ce reprezintă pentru restul oamenilor, am ales, cu ocazia învierii Stimabilului, să ne relaxăm în locuinţa unuia dintre noi.
Nimic neobisnui, totul în parametrii normali, dar asta până dimineaţă când toţi mai puţin unul dintre noi am plecat în diferite locuri cu diferite treburi.
Excepţia, un băieţel puţin mai "solid" rămas închis în apartament, a simţit fiorul învierii Domnului şi, mai ales cuprins de euforia sărbătorilor, a făcut tot posibilul să evadeze din închisoarea amenajată elegant în stil italian.
Singura ieşire fiind bineînţeles geamul, la o distanţă de aprox. 10m de sol (solul fiind reprezentat de pământul frumos bătătorit parcă numai bun de atenuat căderea).
Revin la greutatea subiectului nostru, peste limita în care se poate încadra un Superman autohton, rapuns sau nu de malefica Kriptonită. Ca situaţia să fie mai simplă, imediat sub geamul apartamentului îşi făcea veacul plictisită o ţeavă de gaz care, parcă, abia aştepta să fie călărită precum caţele în călduri ce-şi fac veacul fie pe străzile singuratice din Bucureşti fie în locuinţa noastră personală.
Personajul nostru (să-i spunem ipotetic: "Cristi"), entuziasmat de multitudinea de factori oportuni evadării sale din închisoare înţesată de tehnologie şi modalităţi de petrecere a timpului (ce coşmar), în apogeul fericirii şi al dorinţei de evadare a încercat escaladarea ţevii "fierbinţi" nerealizand că sub aceasta îşi trăia plictisit zilele un perimetru de ciment, greu de atins din cauza suprafeţei foarte mici.
Dar acum să nu exagerăm, când Domnul Nostru Iisus Hristos învia, "Cristi" chiuia şi se bucura de parcă am fi sărbătorit al doilea Revelion (Dumnezeu nu doarme).
Nu a postit, nu a aprins nicio lumânare, merita din plin ca Dumnezeu să-i dea o lecţie, astfel că personajul nostru, solid, în căderea lui haotică a nimerit exact perimetrul de ciment. Aparent o greşeală penibilă ce i-a indus o uşoară durere de picior. Şi-a continuat seria de lucuri care l-au împins la evadare, precum experimetarea unei noi tunsori, noilor pub-uri/cafenele apărute de curând, după care, rapuns de durere a decis să meargă la "vraciul judeţului" pentru a remedia problema locomotorie.
Vraciul nu s-a dezis, l-a reparat cât ai zice "peşte" indicându-i totuşi să se prezinte şi la spital.
Se pare că ultima parte, cea cu vizita la spital, acest Cristi (fictiv) nu a băgat-o in seama.
După o perioadă de încercări de a merge a constatat că problema este gravă şi a decis să se prezinte la spital. O nimica toată, o operaţie în urma cărei şi-a upgradat metalic piciorul.
Acum toată lumea (inclusiv noi) îl strigă BioGRASU de la Bionicul Gras.
Noi, prietenii, ne-am gândit că este de bun augur, totodată şi o davada de prietenie adevărată, să îi publicăm povestea pe acest blog.
Ei bine până aici probabil încă va mai întrebaţi unde căcat este gestul nobil.
"Ajută-l pe Grasu să meargă", am observat pe aproape toate site-urile reclama "Ajută-l pe Mircea să meargă" încât ne-am zis că dacă la MTV SCARRED tot nu i se poate face cunoscut cazul datorită faptului că depăşeşte lipsa de creier admisă pentru a te accidenta, atunci măcar să-i asigurăm un minimum de bănuţi pentru a-i "sparge" la ADMIRAL, aşa măcar nu ar mai simţi durerea şi regretul pentru piciorul bionic.
"Ajută-l şi tu pe Grasu să meargă din nou" prin cazinouri, handicapul său ar trebui să-ţi stârnească mila.


Ţinem să precizăm că aceasta este o întâmplare fictivă, niciun personaj nu este real, în curând vom reveni cu poza suferindului.


Aşadar morală este: "Ai grijă unde-ţi bagi piciorul şi cât timp".


Al vostru măcelar de capete - "Călăul"

Romania norului malefic

Mdam, salut.
Astăzi, deaft până acum câteva ore, am avut probabil una din cele mai plictisitoare zile din viaţa mea, aşadar am fost împins de mâna sorţii să deschid televizorul şi să-mi pocnesc neuronii la câteva ore de penibilităţi mondene.
O decizie cumplită, iniţial, dar care ulterior a salvat ziua.
Pe toate canalele TV se "rage" în continuu de un nor de cenuşă produs de erupţia unui vulcan situat în Islanda, nor care a reuşit să devină spaima Tarom-ului şi altor companii din întreaga Europă, atât de înspăimântător încât a reuşit prin simpla prezenţă să oblige Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Irlanda, Letonia, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Şi România să-şi închidă spaţiul aerian.
A devenit atat de îngrozitoare situaţia încât mi-am refuzat până şi prietena să ieşim în oraş de teama norului malefic, cum aş putea să ies din apartament când ştiu că este un nor malefic în libertate chiar deasupra cartierului meu? Apoi, mi-am indemnat prietenii care s-au hotărât că este timpul să meargă la casele lor să mă sune imediat ce ajung în locuinţele personale pentru a-mi spune dacă sunt teferi, să nu mai stau cu griji. Norocul meu este faptul că unul din colegii de apartament este inginer, astfel am împrumutat o cască de constructor de la el pentru a putea să ies până la magazin să-mi iau ţigări, de-a dreptu` penibil.
A devenit apariţia acestui nor un fel de nou început în toate domeniile, mai este puţin şi încep toţi marii antreprenori să-şi deschidă afaraceri în masă ca după perioada comunistă, că na, moment mai prielnic dezvoltării afacerilor decât căderea regimului "înnorat" nu a mai existat din `89 încoace.
Dar din nefericirea sorţii m-am născut în România, deci mă numesc roman(cică un popor de oameni inventivi)... mare blestem, aşadar mi-am zis că singura cale de scăpare este să profităm de prezenţa norului, să creem un trend la fel ca eclipsa de soare din 2000. Să punem la vânzare "Ochelari de nor", aceeaşi invenţie cretină, fabricaţi dintr-o foiţa de staniol şi 10cm de carton dar din moment ce trăim în 2010 este vital să scoatem şi varianta Gucci după modelul ochelarilor cu grătar atât de des întâlniţi atât la cocalari cât şi la oamenii a căror IQ depăşeşte 100, să apară moneda de 21 de bani, bineînţeles inscripţionata cu norul, să personalizăm tricouri şi să facem în aşa fel încât să-l ţinem cât mai mult pe teritoriul României, doar vine sezonul estival şi trebuie să atragem turiştii şi pe litoralul românesc.
Ba mai mult, propun ca specialiştii în loc să caute o soluţie de "anihilare"( oricum au ajuns la concluzia "Lasa ba că trece") al acestui rău să descopere o modalitate de a-l ţine ostatic, îl îmbuteliem în sticluţe de 0.25ml şi-l vindem la suprapreţ, mai scump decât drogurile legle.
Apoi oricum suntem un popor atât de snob încât n-ar conta conţinutul atâta timp cât ar străluci falnic sigla D&G pe sticluţa ieftină în care este îmbuteliat.
Producţiile cinematografice cele mai de succes întotdeauna au fost cele pentru cretini gen "Pisicile ucigaşe", film în care personajul negativ era o pisică zburlită, "Rechinii ucigaşi",etc. de ce să nu scoatem şi o ecranizare sub titlul "Norul Ucigaş"? Aşa poate ar reuşi şi stimabilul domn regizor Sergiu Nicolaescu să îşi ridice, măcar acum în ultimii săi ani de existenţă, o ecranizare la rangul de blockbuster.
Lăsând la o partea strategiile de marketing suntem atât de mândrii de realizările noastre şi de puterea pe care o avem din statutul de fiinţe umane încât ne credem deasupra oricărui lucru, fenomen natural, dar la prima râgâitura a unui vulcan ne panicăm toţi şi o luăm la fugă cu pantalonii în vine.
Eu aştept cu interes "Norul Ucigaş 2", asta pentru că am înţeles că în apropierea celui ce tocmai a erupt mai există unul pe punctul de-a erupe.
Până la apariţia potopului ucigaş vă las să vă bucuraţi de prezenţa norului, faceţi poze cu norul cât îl mai prindeţi ;)
Deja parcă văd profilurile de hi5 înţesate cu poze ale "copiilor virtuali" împreună cu norul, mai ceva decât trend-ul de-aţi uploada poză cu masca de protecţie împotriva gripei porcine.
Nu lasa norul să te sperie, norii sunt prietenii tăi :)
Sper să aveţi o zi înnorata cu toţii, toate cele bune.

Din cadrul terapiei de grup

Am zis că dacă tot m-am încumetat să deschid blog-ul ăsta, tot eu să fiu cel care se încumetă să posteze primul.
Aşadar am stat şi m-am tot gândit ce ar fi indicat să scriu ca "bun venit", dacă este necesar să folosesc cuvinte obscene pentru a sublinia faptul că nu se aplică cenzura, dar asta ar fi o încercare eşuată de-a atrage lumea pe blog.
Aşadar mi-am propus să mă exprim exact cum îmi vine în minte în momentul de faţă iar în momentul de faţa să spunem că am o stare ceva mai veselă.
Un lucru care mă macină de ceva zile de când am aflat că se redeschid magazinele de aşa-zise droguri legale e faptul că de fiecare dată când mă duceam la Spice Shop întrebam ce produs e mai puternic din gama lor de boscheţi aromaţi iar vânzătorul, întotdeauna îmi indica numai spice-uri semiparalizante sub replica de agăţat "Frate îţi rupe capu` ăsta, e dezastru neuronal".
De parcă mă exicta cu ceva faptul că-mi pocnesc neuronii ca popcornul la microunde...
Partea absolut stupidă e că de fiecare dată când ajungeam acasă cu muşeţelul de 30lei, 0.5g eram profund întristat că abia dacă mi se făcea foame.
Atunci mi-am zis: "Pe următorul dealer legal (ca la urma urmei toţi zâmbesc jmechereşte când îţi vând boscheţii de parcă sunt nişte viitori Pablo Escobar) pe care îl întâlnesc nu-l mai las să mă prostească aşa uşor, ori mă tranchilizează ori o ard pe sor-sa (îmi cer scuze dar simţeam nevoia să par dur).
Am fost în Spice Shop, i-am zis că ori îmi dă ceva cu adevărat tare ori să-mi dea două din acelaşi model ca să simt ceva ori să nu-mi mai dea nimic.
Atunci s-a uitat la mine cu o expresie pe fatza gen "Fiul meu..." şi mi-a zis: "Păi pentru aşa ceva avem Cobra Wild".
După cum suna "Cobra" deja îmi inumaram în minte pulile-n gât pe care o să le iau când ajung acasă din partea coechipierilor de maraton "Sută de secunde jointu`" pentru produsul fabulos de prost adus în cantitatea minimă.
Dar bineînţeles, ca un adevărat cretin dornic de ceva nou, (hai cu davaua!) am zis "FIE!" şi am luat pliculeţul magic din mâna cetăţeanului onorabil.
Am ajuns acasă în timp ce pe drum începeam să cred tot mai puţin în efectul magic al boabelor de fasole stropite cu crank şi le-am întins umil plicul pe masă celorlalţi spunându-le: "Astăzi este zi de doliu".
S-a introdus tot conţinutul "micuţului" într-o "bâtă babana" cum le place lor să spună şi în maximum o oră toată lumea era leshinata cu bale-n barba şi sforăituri macabre ce făceau până şi filmele lui Alfred Hitchcock să pară cel mult "Charlie`s Angels".
Partea absolut genială atunci când eşti, să spunem, dopat e faptul că la tot ce spui, restul lumii mai cauta minimum un subînţeles, asta a şi făcut ca după 5 ore de somn nebun să aud doar replică "Bă, chiar a fost zi de doliu azi, eşti tare nepoate".
What can I say...am făcut mult antrenament :D
*Toate personajele din povestea de mai sus sunt fictive*
Închei prin a vă prezenta un filmuletz foarte interesant găsit pe www.HappyFish.ro