Mdam, salut.
Astăzi, deaft până acum câteva ore, am avut probabil una din cele mai plictisitoare zile din viaţa mea, aşadar am fost împins de mâna sorţii să deschid televizorul şi să-mi pocnesc neuronii la câteva ore de penibilităţi mondene.
O decizie cumplită, iniţial, dar care ulterior a salvat ziua.
Pe toate canalele TV se "rage" în continuu de un nor de cenuşă produs de erupţia unui vulcan situat în Islanda, nor care a reuşit să devină spaima Tarom-ului şi altor companii din întreaga Europă, atât de înspăimântător încât a reuşit prin simpla prezenţă să oblige Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Irlanda, Letonia, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Şi România să-şi închidă spaţiul aerian.
A devenit atat de îngrozitoare situaţia încât mi-am refuzat până şi prietena să ieşim în oraş de teama norului malefic, cum aş putea să ies din apartament când ştiu că este un nor malefic în libertate chiar deasupra cartierului meu? Apoi, mi-am indemnat prietenii care s-au hotărât că este timpul să meargă la casele lor să mă sune imediat ce ajung în locuinţele personale pentru a-mi spune dacă sunt teferi, să nu mai stau cu griji. Norocul meu este faptul că unul din colegii de apartament este inginer, astfel am împrumutat o cască de constructor de la el pentru a putea să ies până la magazin să-mi iau ţigări, de-a dreptu` penibil.
A devenit apariţia acestui nor un fel de nou început în toate domeniile, mai este puţin şi încep toţi marii antreprenori să-şi deschidă afaraceri în masă ca după perioada comunistă, că na, moment mai prielnic dezvoltării afacerilor decât căderea regimului "înnorat" nu a mai existat din `89 încoace.
Dar din nefericirea sorţii m-am născut în România, deci mă numesc roman(cică un popor de oameni inventivi)... mare blestem, aşadar mi-am zis că singura cale de scăpare este să profităm de prezenţa norului, să creem un trend la fel ca eclipsa de soare din 2000. Să punem la vânzare "Ochelari de nor", aceeaşi invenţie cretină, fabricaţi dintr-o foiţa de staniol şi 10cm de carton dar din moment ce trăim în 2010 este vital să scoatem şi varianta Gucci după modelul ochelarilor cu grătar atât de des întâlniţi atât la cocalari cât şi la oamenii a căror IQ depăşeşte 100, să apară moneda de 21 de bani, bineînţeles inscripţionata cu norul, să personalizăm tricouri şi să facem în aşa fel încât să-l ţinem cât mai mult pe teritoriul României, doar vine sezonul estival şi trebuie să atragem turiştii şi pe litoralul românesc.
Ba mai mult, propun ca specialiştii în loc să caute o soluţie de "anihilare"( oricum au ajuns la concluzia "Lasa ba că trece") al acestui rău să descopere o modalitate de a-l ţine ostatic, îl îmbuteliem în sticluţe de 0.25ml şi-l vindem la suprapreţ, mai scump decât drogurile legle.
Apoi oricum suntem un popor atât de snob încât n-ar conta conţinutul atâta timp cât ar străluci falnic sigla D&G pe sticluţa ieftină în care este îmbuteliat.
Producţiile cinematografice cele mai de succes întotdeauna au fost cele pentru cretini gen "Pisicile ucigaşe", film în care personajul negativ era o pisică zburlită, "Rechinii ucigaşi",etc. de ce să nu scoatem şi o ecranizare sub titlul "Norul Ucigaş"? Aşa poate ar reuşi şi stimabilul domn regizor Sergiu Nicolaescu să îşi ridice, măcar acum în ultimii săi ani de existenţă, o ecranizare la rangul de blockbuster.
Lăsând la o partea strategiile de marketing suntem atât de mândrii de realizările noastre şi de puterea pe care o avem din statutul de fiinţe umane încât ne credem deasupra oricărui lucru, fenomen natural, dar la prima râgâitura a unui vulcan ne panicăm toţi şi o luăm la fugă cu pantalonii în vine.
Eu aştept cu interes "Norul Ucigaş 2", asta pentru că am înţeles că în apropierea celui ce tocmai a erupt mai există unul pe punctul de-a erupe.
Până la apariţia potopului ucigaş vă las să vă bucuraţi de prezenţa norului, faceţi poze cu norul cât îl mai prindeţi ;)
Deja parcă văd profilurile de hi5 înţesate cu poze ale "copiilor virtuali" împreună cu norul, mai ceva decât trend-ul de-aţi uploada poză cu masca de protecţie împotriva gripei porcine.
Nu lasa norul să te sperie, norii sunt prietenii tăi :)
Sper să aveţi o zi înnorata cu toţii, toate cele bune.
Eclipsa a fost in 1999. 11 august '99.
RăspundețiȘtergereBancnota de 1999 de lei ar fi fost cea mai proasta schema pe care o putea face statul roman, nu ca nu ar fi capabil. Oricum multumesc pentru remarca
RăspundețiȘtergere