Grasu Merge Mai Departe

Fiecare dintre noi are o dată la ceva timp un moment gen: "Doamne, cât sunt de prost". Ei bine, scopul meu pe Pământ, cel puţin pentru o scurtă perioadă de timp (cât vei citi postarea), este să te fac să te simţi mai bine, să spui "Se poate şi mai rău/prost".
Niciodată nu am fost înconjurat neapărat doar de persoane extrem de inteligente dar mulţumesc lui Dumnezeu, un număr semnificativ dintre ei acum au cariere de succes, dar nu ăsta este scopul postării, să evidenţiez geniile din viaţa mea.
O dată cu sosirea Sărbătorilor Pascale, a umplerii spitalelor de supraponderali lihniţi, panicaţi pe bucata de drob şi copita de miel, mi s-a părut de bun simţ să vizitez şi eu luxuriantele spitale. Dar nu pentru că am postit până la capătul puterilor şi am leşinat cu prima bucată de carne între masele ci pentru că, in afara prietenilor geniali, am şi prieteni mai, să le spunem, puţin înzestraţi.
Dat fiind faptul că pentru mine şi apropiaţii mei credinţa nu reprezintă nici pe departe ceea ce reprezintă pentru restul oamenilor, am ales, cu ocazia învierii Stimabilului, să ne relaxăm în locuinţa unuia dintre noi.
Nimic neobisnui, totul în parametrii normali, dar asta până dimineaţă când toţi mai puţin unul dintre noi am plecat în diferite locuri cu diferite treburi.
Excepţia, un băieţel puţin mai "solid" rămas închis în apartament, a simţit fiorul învierii Domnului şi, mai ales cuprins de euforia sărbătorilor, a făcut tot posibilul să evadeze din închisoarea amenajată elegant în stil italian.
Singura ieşire fiind bineînţeles geamul, la o distanţă de aprox. 10m de sol (solul fiind reprezentat de pământul frumos bătătorit parcă numai bun de atenuat căderea).
Revin la greutatea subiectului nostru, peste limita în care se poate încadra un Superman autohton, rapuns sau nu de malefica Kriptonită. Ca situaţia să fie mai simplă, imediat sub geamul apartamentului îşi făcea veacul plictisită o ţeavă de gaz care, parcă, abia aştepta să fie călărită precum caţele în călduri ce-şi fac veacul fie pe străzile singuratice din Bucureşti fie în locuinţa noastră personală.
Personajul nostru (să-i spunem ipotetic: "Cristi"), entuziasmat de multitudinea de factori oportuni evadării sale din închisoare înţesată de tehnologie şi modalităţi de petrecere a timpului (ce coşmar), în apogeul fericirii şi al dorinţei de evadare a încercat escaladarea ţevii "fierbinţi" nerealizand că sub aceasta îşi trăia plictisit zilele un perimetru de ciment, greu de atins din cauza suprafeţei foarte mici.
Dar acum să nu exagerăm, când Domnul Nostru Iisus Hristos învia, "Cristi" chiuia şi se bucura de parcă am fi sărbătorit al doilea Revelion (Dumnezeu nu doarme).
Nu a postit, nu a aprins nicio lumânare, merita din plin ca Dumnezeu să-i dea o lecţie, astfel că personajul nostru, solid, în căderea lui haotică a nimerit exact perimetrul de ciment. Aparent o greşeală penibilă ce i-a indus o uşoară durere de picior. Şi-a continuat seria de lucuri care l-au împins la evadare, precum experimetarea unei noi tunsori, noilor pub-uri/cafenele apărute de curând, după care, rapuns de durere a decis să meargă la "vraciul judeţului" pentru a remedia problema locomotorie.
Vraciul nu s-a dezis, l-a reparat cât ai zice "peşte" indicându-i totuşi să se prezinte şi la spital.
Se pare că ultima parte, cea cu vizita la spital, acest Cristi (fictiv) nu a băgat-o in seama.
După o perioadă de încercări de a merge a constatat că problema este gravă şi a decis să se prezinte la spital. O nimica toată, o operaţie în urma cărei şi-a upgradat metalic piciorul.
Acum toată lumea (inclusiv noi) îl strigă BioGRASU de la Bionicul Gras.
Noi, prietenii, ne-am gândit că este de bun augur, totodată şi o davada de prietenie adevărată, să îi publicăm povestea pe acest blog.
Ei bine până aici probabil încă va mai întrebaţi unde căcat este gestul nobil.
"Ajută-l pe Grasu să meargă", am observat pe aproape toate site-urile reclama "Ajută-l pe Mircea să meargă" încât ne-am zis că dacă la MTV SCARRED tot nu i se poate face cunoscut cazul datorită faptului că depăşeşte lipsa de creier admisă pentru a te accidenta, atunci măcar să-i asigurăm un minimum de bănuţi pentru a-i "sparge" la ADMIRAL, aşa măcar nu ar mai simţi durerea şi regretul pentru piciorul bionic.
"Ajută-l şi tu pe Grasu să meargă din nou" prin cazinouri, handicapul său ar trebui să-ţi stârnească mila.


Ţinem să precizăm că aceasta este o întâmplare fictivă, niciun personaj nu este real, în curând vom reveni cu poza suferindului.


Aşadar morală este: "Ai grijă unde-ţi bagi piciorul şi cât timp".


Al vostru măcelar de capete - "Călăul"