Cum să devii star în cinci paşi şi două scurte

2 - 10 probă, probă. Sau mai bine zis 20.10, aşadar suntem în anul 2010, la numai 2 ani distanţă de înspăimântătoarea apocalipsă (cântaţi la altă masă). Şi totuşi se pare că mai mult sau mai puţin chiar se apropie sfârşitul nostru dar începutul erei house, trance sau ce sloboz e ăla.
În ultimul timp, doar în România cred că au apărut mai bine de câteva zeci, poate chiar sute de noi trupe/solişti, toate astea în decursul a mai puţin de un an.
Probabil întrebarea voastră este "de unde?". Ei bine, nu am un răspuns deşi mă roade curiozitatea asta mai ceva ca o pereche nouă de bocanci.
Care este scopul lor? Ghinion, nici răspunsul ăsta nu-l ştiu cu exactitate dar pot intui câteva din motivele din care 70% din populaţia României cu vârsta sub 27 de ani face parte sau constituie o trupă de muzică sau au un aşa-zis "proiect solo".
Probabil unul din cele mai solide motive ar fi acela că este la îndemână tot mai multor autointitulaţi producători tehnologia de studio necesară pentru a transforma o paraşuta în superstar.
Iată cum cred eu că arată un anunţ lansat pe internet de aceşti mari producători:


- Studio profesional "Costi Ioniţă Sound Production" caută domnişoară cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani, aspect fizic mai mult decât plăcut, înălţime minimă 1,75 cm, blondă, constituţie atletică (de preferat balerină sau contorsionistă, gimnastele sunt acceptate deasemeni), slab dotată neuronal, cu bune abilităţi de încleştare a gurii, pentru postul de vedetă.
Practica în una din ţările: Spania, Italia, Franţa, Germania constituie avantaj.


Aşadar, în urma anunţului apare un grup de 10 bagaboante, pardon, aspirante la fructuoasa colaborare cu acest dentist fost cântăreţ de muzică lăutărească.
O să mă întrebaţi ce legătură are o domnişoară care îndeplineşte toate cerinţele postului cu "job-ul" de artist pe segmentul: muzică lăutărească.
Nici una, puşcăriaşii au devenit actori, bucătarii regizori de film, profesorii cerşetori, deci este cât se poate de clar că România evoluează.
Mult îndrăgitul pensionarilor dar şi al ţiganilor, boschetarilor şi proştilor, acest Coşti Ioniţă, nu mai prestează pentru aceştia.
Un fel de Boc al muzicii, a promis iniţial solidaritate şi devotament faţă de ei iar acum le-a oferit fix pula.
Dentistul Ioniţă, odată cu trecerea anilor, înaintarea sa în etate dar şi accentuarea impotenţei, nu va mai fi capabil să se înfrupte decât din persoanele octogenare. Măcar astfel îşi va păstra celebritatea devenind subiectul ştirilor orei 17.
Aşadar, apare dilema existenţială a producătorului poponar mai sus menţionat: bătrâne neajutorate sau minore deflorate?
Nici el nu mai este la prima tinereţe aşa că ori avea să descopere o modalitate gen "Îţi dau o bomboană dacă te urci la mine în maşină" (prea demodat) ori le oferea un discount substanţial la cabinetul său stomatologic domnişoarelor blonde obsedate de lollipop. În ambele cazuri diabetul zaharat dădea târcoale.
Aşadar şi-a dat seama că trebuie să găsească o altă soluţie.
Cum pe vreme de criză singurele două industrii care încă nu sunt prea afectate sunt pornografia, webchating-ul (cum spuneam, pornografia) şi muzica, datorită vastelor sale cunoştinţe în materie de lăutărească, a ales-o pe cea din urmă.
Au apărut fostele centuriste occidentale pe TV, au stârnit erecţii onaniştilor şi... BANG! Costi Fomiţă a căpătat statutul de unul dintre cei mai buni producători ai României.
Într-un fel trebuie apreciat, trebuie ridicată o statuie în cinstea lui şi adăugarea sa în calendarul creştin - ortodox sub numele de Sfântul Ioniţă Ocrotitorul, primul de la Iisus încoace care a încercat aducerea pe calea cea bună a păcătoaselor dispuse la preacurvire.
Dar să revenim la ideea centrală.
Tot mai mulţi poponari, frezaţi în stil EMOist extravagant, constituie masa de superstaruri super difuzate în cluburile şi discotecile din ţară.
La urma urmei de ce să nu aspire la acest statut orice deprimat persecutat în copilărie de colegii de clasă?
Iată cei 5 paşi ce trebuie urmaţi pentru a fi o vedetă de succes:


1. Nu este nevoie de vreo aptitudine muzicală sau IQ peste 80, e nevoie de un consilier de imagine bun, cel mai indicat un fost frizer, dulgher sau premiant la traforaj, pentru a sculpta în faţa subiectului până ce acesta devine neted;
2. O proastă obsedată de shopping care să te îmbrace cât mai poponar posibil;
3. O paraşută fără creier, urâtă, grasă, de preferat blondă cu impresii de manechin, care să-ţi fie muză, să-ţi suporte ejaculările precoce dar să-ţi spună "Vai cât de bine a fost" pentru a-ţi da încrederea de sine necesară pentru a te scufunda cu tot cu cizme în această industrie complexă;
4. Înlocuieşte-ţi colecţia de manele cu una semnată Tiesto, Armin Van Buuren sau Pete Tong;
5. Ca orice megastar ai nevoie de un impresar care să pretindă că are habar ce face sau doar să-şi rostească cât mai convingător singura replică învăţată "Tom Boxer? 800 Euro - concert full".


În cele mai multe cazuri impresarul fiind reprezentat de un ochelarist, fost iubit al aşa-zisului cântăreţ, cu care acesta îşi mai ia limba, respectiv pula, în gură din când în când în amintirea vremurilor adolescentine.
Dacă şi tu îndeplineşti condiţiile necesare te aşteptam să ne trimiţi o poză nud (în cazul domnişoarelor) sau o poză nud a iubitei (în cazul domnilor) la adresa de mail PotentMusicProduction@yahoo.com şi noi împreună cu celebrul producător, Sfântul Ioniţă, te facem vedetă.
Atenţie! Limita de vârstă este 100 de puli pe gura de siliconată.
Al dumneavoastră vânător de capete talentate, Călăul superstar.

Jaful premiat si filmul condamnat

Ieri, după ce mi-am pierdut ziua pe jumătate tranchilizat de somnul datorat celor numai două ore de leşin psihic din noaptea anterioară, nu m-am simţit în stare nici de a mă concentra pe ceva constructiv, nici de a-mi prăji neuronii prin vreuna din modalităţile amuzante existente.

Am fost un trist telespectator al Happy Hour-ului obosit, tras de păr de intelectualul "Cătălin soţ de vedetă".

O alegere inspirată, iniţial, fiindu-mi "gâdilaţi" neuronii letargici de către Flooooorin Căăăăălinescuuuu, invitat în cadrul emisiunii.

Pe lângă remarcile şi argumentele unui prieten conform cărora acest caterincos Călinescu ar fi fost propulsat în discuţii de praful prizat foarte probabil cu puţin timp înaintea intrării în emisie, am putut fi amuzat de spontaneitatea lui uşor bolnavă.

Dat fiind faptul ca emisiunea se transmite imediat după show-ul meu preferat de divertisment - Ştirile orei 17:00, eram deja iniţiat în tainele umorului negru autohton. Din nefericire, următorul subiect al emisiunii a fost filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", câştigător al Ursului de Argint şi trofeului Alfred Bauer.

Până aici totul ok, aproape că mă simţeam mândru că pot fi batjocorit în Europa doar pentru simplul fapt că m-am născut român.

Dar, doar nu v-aţi imaginat că am avut o zi superbă, am aflat că personajul secundar din film este un ţigan al cărui nume (greu de reţinut) a reuşit să-mi întunece vederea.

Un adevărat talent, după cum era apreciat acest personaj "nocturn" de către cei prezenţi în emisiune. Aproape că-mi părea rău pentru postarea anterioară în care îmi refulasem "dragostea" vis-a-vis de etnia rromă.

Bine, defapt exagerez, mă durea la fix 8 mile în faţa pulii de talentul lui. Dar recunosc că pentru un moment mi-am zis "Uite că există şi excepţii". O afirmaţie total greşită, retrasă la cinci minute mai târziu când am aflat că acesta a revenit acolo unde-i este locul, la "Universitatea de bune moravuri" după ce, bineînţeles, împreună cu alţi patru complici au jefuit mai multe locuinţe.

Şi totuşi, deşi latura mea angelică e captivă în infern, mi-am zis că sigur trebuie să fi existat circumstanţe atenuante din care a fost împins în păcat pentru a doua oară.

Câteva din ipotezele care mi-au venit în minte le voi enumera imediat.

Cu tristeţe trebuie să recunosc că încă nu am vizionat filmul dar o voi face.

Una din ipotezele din care distinsul actor a săvârşit jafurile probabil a fost dorinţa de a fi un actor cât mai bun, unul desăvârşit. Poate că unul din rolurile în care urma a fi distribuit de către regizorul care a văzut dincolo de culoarea pielii un actor cu totul şi cu totul desăvârşit era chiar cel de spărgător.

Probabil că actorul preferat al acestui Papan Chilibar este chiar Al Pacino şi, profund impresionat şi surprins deopotrivă, de modul în care Pacino joacă rolul de nevăzător în capodopera cinematografică "Scent of a Woman" ("Parfum de Femeie"), a dorit să intre cât mai mult posibil în pielea personajului, în cazul său un spărgător de doi bani ajutat de alţi patru complici care mai apoi au fost arestaţi.

O altă ipoteză ar mai fi aceea că fiind cuprins de febra celebrităţii, trebuia să ajungă la Berlin pentru a fi prezent la decernarea premiilor, însă cum acest geniu ilustru, ca oricare alt geniu inadaptat, nu avea o situaţie materială prea bună, a fost nevoit să-şi procure banii necesari deplasării la Berlin prin singura meserie transmisă pe cale ereditară, cea de găinar.

Dar după cum au decurs lucrurile este evident că ereditatea a întâlnit ceva obstacole şi acest Papan Chilibar nu a fost tocmai fiul perfect, motiv din care a fost mai deosebit şi a ales inclusiv să-şi unească destinul cu o duduie ce nu făcea parte din etnia rromă.

O ultimă ipoteză ar mai fi aceea că la urma urmei vorbim despre un ţigan şi acţiunile săvârşite de el sunt oarecum normale şi deloc greşite pentru unul care se bucură de acest statut.

Oricum ar fi, cred că este greu să nu ajung la concluzia că în cazul în care acest Papan Chilibar ar fi migrat în orice ţară europeană o dată cu restul stolului, nu ar fi fost subiectul primelor pagini ale tabloidelor, fie datorită vreunui viol în stil italian, fie vreunei spargeri săvârşite în Regatul Unit al Marii Britanii.

La urma urmei coloristica penelor îl dă de gol, însă trebuie să mă înclin în fata talentului sau actoricesc. Nu pentru că am văzut filmul şi într-adevăr îşi merită laudele ci pentru că toate criticile şi părerile pe care le-am auzit sunt indulgente, respectiv bune, cât şi pentru premiile obţinute.

Ambalajul nu schimbă conţinutul cum nici crema de ciocolată nu este întotdeauna uşor de digerat.

Al dumneavoastră vânător de capete, timidul Călău.

Roman in Romania, tigan in Europa

Am încercat să mă abţin în mod repetat să-mi dezvălui adevăratele sentimente vis-a-vis de etnia rromă, am căutat subiecte amuzante care să merite menţionate în postările mele pe acest blog, am încercat să inventez întâmplări plecând de la 1% material veridic. Nu mai pot, am ajuns la capătul puterilor, sunt scăpat de sub control.
Şi dacă tot am început în acest mod răutăcios, aşa voi continua.
Încă din copilărie am fost terorizat de coloraţii din preajma cartierului, nu m-am născut ca toţi băieţaşii ăştia "cantacioşi" în vreun cartier rău famat de la periferia Bucureştiului zbătându-mă zilnic să supravieţuiesc printre fel şi fel de ameninţări ce mă pândeau la tot pasul.
M-am născut într-un cartier lunistit din centrul oraşului Focşani (un oraş de altfel liniştit din judeţul Vrancea).
Dar cine a spus că dacă trăieşti într-un oraş liniştit nu ai parte de cetăţeni "tropicali" precum ţiganii.
Din şcoala generală (situată la fix 2 minute de apartamentul în care locuiam) a trebuit să jalonez printre aşezările ţigăneşti care, parcă strategic amplasate, erau mereu dispuse să te lase fără ultimul ban din buzunar.
Spre norocul meu (câtă fericire) nu fac parte dintr-o familie înstărită, aşadar nu am fost niciodată un cărăuş de valori care să depăşească echivalentul a doua eugenii şi-o pungă de pufuleţi. Ceea ce mă deranjează, însă, este faptul că eram privat de bucuria de-a mânca sănătos şi plin de E-uri din cauza negricioşilor ce-mi vindeau contra cost termeni de argou precum "Dă-mi banii sau îţi iau morti-n pulă".
Deloc deranjant la vremea aceea deoarece nu aveam în posesie decât câteva mii de lei dar niciun mort.
Timpul a trecut, eu am mai crescut şi astfel am scăpat de teroarea mexicanilor din împrejurimile blocului. Ba mai mult, cu unii dintre ei chiar am devenit amic (de parcă aş fi avut încotro).
Adevărul este că niciodată nu i-am suportat, de la mirosul cu care mă leşinau ori de câte ori îşi făceau apariţia în Internet Caffee-ul din cartier până în autobuzele supraaglomerate în care era suficient un specimen din această categorie şi deja era indusă starea de panică printre nările cetăţenilor.
Dar toate astea reprezintă doar preludiul actului meu sexual cu etnia rromă. Orgasmul fiind reprezentat de acele creaturi negre, de sex feminin, deţinătoare de abilităţi de-a comunica cu morţii lor de ciori...ghicitoarele.
Ori de câte ori speram la câteva minute/ore de relaxare în parc în compania fie unui prieten, fie a vreunei minore păcălite cu greu că sunt o persoană interesantă, îşi făceau apariţia vrăjitoarele serii. Îmbrăcate colorat şi de prost gust, mirosind îngrozitor, lăsându-ţi o senzaţie de victimă perfectă a puricilor şi păduchilor dornici de schimb de experienţă.
Măcar de ar fi fost asta singura problemă, dar nu, de la banalul îndemn "Hai să-ţi ghicesc" pe care parcă îl foloseau ca formulă de salut până la "Da` dă-mi 10 000 şi te las" eram constant supus exerciţiilor psihice de autorelaxare.
Iniţial te întrebau dacă vrei să-ţi ghicească, apoi te îndemnau că trebuie să-ţi ghicească iar mai apoi văzând că nu ajung la niciun consens, resemnate, foloseau replică de încheiere "Hai, dă-mi 10 000 să plec".
10 000 azi, 10 000 mâine...aşa eugeniile şi pufuleţii mei deveneau remuneraţia serviciilor neprestate ale duduilor mexicane.
Una dintre cele mai geniale replici de agăţat clienţii pe care au folosit-o cu mine a fost "Hai că eşti de-al nostru, nu fii zgârcit". De parcă nu era de-ajuns că mă furau politicos de toţi banii pe care-i aveam în posesie, în modul ăsta mă înjurau şi de mama. Din cauza lor am ajuns să urăsc soarele şi să devin un fel de Dracula încercând să mă ascund cât mai mult posibil de razele solare pentru a nu mă transforma într-una din aceste creaturi certate cu odorizantul.
Sătul să fiu victima unor minorităţi care, practic, îşi făceau veacul pe teritoriul meu, să cotizez pentru serviciile lor false, mi-am propus să iau atitudine. Astfel ca la ultima încercare de-a fi fraudat, pe lângă faptul că am refuzat să renunţ la ce-mi aparţine, am avut şi nesimţirea să-i adresez câteva cuvinte jignitoare la adresa părinţilor, care probabil erau tot vreun soi de ghicitori vrăjitori, ca na...meseriile cele mai profunde (precum cioarda) sunt transmise din tată-n fiu, în cazul nostru din pirandă -n ţigancă.
Bineînţeles că nu am rezolvat nimic împotrivindu-mă, "rromanca" m-a calmat subtil spunându-mi că după boscheţii ăia mari sunt fraţii ei care abia aşteaptă un semn.
Nu eram dispus să cercetez veridicitatea spuselor ei pe pielea mea aşa că m-am conformat şi i-am întins umil pumnul de bani pe care-i aveam în dotare.
Acum, parcă abia aştept un colorat rău intenţionat pentru a-i disloca mandibula.
De curând am primit un link de la un prieten referitor la o grupare de hackeraşi autointitulaţi "Romanian Naţional Security", care sătui ca tot poporul român să fie comparat peste hotare, de către ziarele din Europa, cu etnia rromă, au luat cu asalt site-urile oficiale ale acestor publicaţii postând mesaje precum cel din care voi cita în continuare:
"A venit vremea să ne strângem mâna într-un pumn şi să lovim fără milă, de câte ori va fi nevoie, pentru ca voi să culegeţi roadele minciunilor voastre. Promitem că nu veţi mai uita vreodată de România şi trecutul ei. Noi, urmaşii lui Traian şi Decebal, nu suntem o naţie de ţigani! Ne-am pierdut răbdarea şi, în numele
romanilor de pretutindeni, vă avertizăm că, dacă nu încetaţi să prezentaţi întregul nostru popor ca unul de ţigani, mai multe tricoloruri vor apărea şi vor flutura în faţa voastră, până când neadevărul va fi cunoscut şi scuzele cu care ne sunteţi datori vor fi cerute".
În josul paginii este notat mesajul "Vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile, dar găinile nu se vor ridica niciodată până la nori".
Un gest interesant, pe care iniţial l-aş fi susţinut şi eu.
Dar pentru ce atâta osteneală? Oricum am privi problema şi oricât am încerca să pretindem că e totul ok, sub control, ne apăsa pe gât precum o cizmă ţara în care trăim, ne dezvoltăm, facem cariera, cât şi marinarul ce ţine cârma acestei corăbii numite România.
Şi dacă ei se simt jigniţi de comparaţia cu ţiganii atunci le propun să se identifice cu piraţii, măcar problema căpitanului de vas este rezolvată.
De ce să ne chinuim noi, oamenii simpli să ştergem impresia că suntem, defapt, cu toţii nişte ţigani când iubitul nostru preşedinte mai are puţin şi asociază muzica lăutărească şi manelele cu doina populară sau imnul naţional?
Suntem conduşi de genii a căror neuroni au ajuns la menopauză, care ne împing forţat spre incultură şi autodistrugere, dar care ne dau şi un sfat benefic, să ne iubim aproapele, doar dacă acesta este de etnie rromă.
În speranţa că 2012 va prevesti un sfârşit doar pentru o anumită culoare, cu un miros specific, căci ţin să menţionez faptul că nu am absolut nimic cu negrii, doar cu ţiganii, aştept sugestii de magazine de armament de unde pot procura arme de distrugere în masă fără necesitatea prea multor acte.
Viitorul e undeva în întuneric, la colţul unei mahalale.
Sfatul meu: Ai grijă pe unde umblii, mirosurile ciudate atrag de la sine creaturi macabre gata să te agaţe la ciordit.
Al dumneavoastră, white and proud, Călăul.

1 Mai dealer ca altu'

1 Mai 2010, oră: 20:15. Sunt la mare, scriu post-ul ăsta obosit de pe plajă încercând să ţin laptopul cât mai sus pentru a nu-l umple de nisip.
De fapt sunt acasă, aş putea spune că am ales asta fiindcă nu-mi place marea, urăsc litoralul şi toate lucrurile pe care oamenii le urmează din instinct de turmă. Aş fi ipocrit să spun asta.
Sunt acasă pentru că aşa a fost să fie, nimic mai mult.
În încercările mele zadarnice de-a scrie ceva interesant, de preferat uşor inteligent, mi-am dat seama că sunt incapabil să leg două fraze atunci când sunt în deplinătatea facultăţilor mintale şi neuronii nu-mi sunt intraţi în stand-by din cauza loviturilor multiple ale prietenei mele "Ioana".
Aşadar da, sunt perfect treaz, în perfectă stare de nefuncţionare, o legumă ciudată pusă la murat într-un borcan prea mare pentru dimensiunile acestui castravete stafidit.
De curând am sărbătorit 2 ani de la pierderea primei plombe, un eveniment memorabil care deja avusese parte de mai multe urări de "La Mulţi Ani" decât am avut eu în cei 20 de ani de existenţă.
Aşadar, drept cadou personal mi-am propus să mă prezint la stomatolog pentru a remedia problema "incisiv" de enervantă care nu-mi dă pace de doi ani de zile.
Şi când mi-am propus să nu mai vorbesc despre droguri, de teamă că în curând o să credeţi despre mine c-aş fi un mare consumator de narcotice (deloc adevărat), Dumnezeu (tatăl stimabilului care a înviat din morţi săptămânile trecute) a ţinut din adins să le strecoare cumva în text.
Din cauza interzicerii plantelor etnobotanice, cunoscute de unii dintre voi sub denumirea de droguri legale, în cabinetele stomatologice care au epuizat stocul de anestezice nu se mai practică aceasta metodă. Prin urmare, dacă tot ai coaie să te duci la dentist, ai coaie şi să treci peste intervenţia stomatologică fără a fi privat de plăcerile prezenţei aparatelor de sudură din cavitatea ta bucala.
Încă de la o vârsta fragedă am fost un mare fan al stomatologilor (asta până am aflat de existenţa unui oarecare Costi Ioniţă), la fiecare 3 luni făceam vizite domnişoarei cu sânii exageraţi care şi-i tolănea pe gâtul meu în timp ce-mi privea cariile...nimic mai frumos.
Doar că de câţiva ani buni am renunutat la stomatolog, singura tangenţă pe care am mai avut-o a fost în momentul în care i-am spart din greşeală dintele unui prieten, o lucrare simplă...o sută de euro.
Problema este alta, dacă acum sunt interzise drogurile legale şi stomatologii nu mai pot folosi vechile anestezice deoarece practic sunt interzise şi catalogate "substanţe halucinogene" ce se va întâmpla?
Oare vor procura stomatologii anestezicile "pe sub mâna" fiind pasibili de închisoare?
Oare toate cabinetele stomatologice vor deveni Spice Shop-uri doar că ilegale?
Cum o să-i mai spun domnişoarei stomatolog de acum înainte, "duduia dealer"?
Ceva nu merge cum trebuie în ţara asta şi încep să fiu pe zi ce trece mai convins de lucrul ăsta, ar mai lipsi să se apuce de vândut etnobotanice ilegale şi Costi Ioniţă şi cu siguranţă aş fi dispus să renunţ la viaţă fără a primi absolut nimic la schimb..."Cadoooo!".
Am auzit întâmplător ca în Statele Unite îţi poţi procura droguri de la farmacie pe baza unor reţete sau carnete eliberate de medici în cazul anumitor boli. Presupun că în curând vom merge la stomatolog invocând o durere de măsea cu prelungire-n coaie doar de dragul de-a ni se prescrie 0.25g de levănţică şi coada şoricelului bine imbibate-n crank.
Ce pot spune...dentiştii nu sunt pe atât de rai pe cât par.
Cu durere-n gingie, vă salut "muncitoresc" din fotoliul meu aşezat cu spatele la tapetul ce înfăţişează o plajă la apusul soarelui, toate cele bune.