Fiecare dintre noi are o dată la ceva timp un moment gen: "Doamne, cât sunt de prost". Ei bine, scopul meu pe Pământ, cel puţin pentru o scurtă perioadă de timp (cât vei citi postarea), este să te fac să te simţi mai bine, să spui "Se poate şi mai rău/prost". Niciodată nu am fost înconjurat neapărat doar de persoane extrem de inteligente dar mulţumesc lui Dumnezeu, un număr semnificativ dintre ei acum au cariere de succes, dar nu ăsta este scopul postării, să evidenţiez geniile din viaţa mea. O dată cu sosirea Sărbătorilor Pascale, a umplerii spitalelor de supraponderali lihniţi, panicaţi pe bucata de drob şi copita de miel, mi s-a părut de bun simţ să vizitez şi eu luxuriantele spitale. Dar nu pentru că am postit până la capătul puterilor şi am leşinat cu prima bucată de carne între masele ci pentru că, in afara prietenilor geniali, am şi prieteni mai, să le spunem, puţin înzestraţi. Dat fiind faptul că pentru mine şi apropiaţii mei credinţa nu reprezintă nici pe departe ceea ce reprezintă pentru restul oamenilor, am ales, cu ocazia învierii Stimabilului, să ne relaxăm în locuinţa unuia dintre noi. Nimic neobisnui, totul în parametrii normali, dar asta până dimineaţă când toţi mai puţin unul dintre noi am plecat în diferite locuri cu diferite treburi. Excepţia, un băieţel puţin mai "solid" rămas închis în apartament, a simţit fiorul învierii Domnului şi, mai ales cuprins de euforia sărbătorilor, a făcut tot posibilul să evadeze din închisoarea amenajată elegant în stil italian. Singura ieşire fiind bineînţeles geamul, la o distanţă de aprox. 10m de sol (solul fiind reprezentat de pământul frumos bătătorit parcă numai bun de atenuat căderea). Revin la greutatea subiectului nostru, peste limita în care se poate încadra un Superman autohton, rapuns sau nu de malefica Kriptonită. Ca situaţia să fie mai simplă, imediat sub geamul apartamentului îşi făcea veacul plictisită o ţeavă de gaz care, parcă, abia aştepta să fie călărită precum caţele în călduri ce-şi fac veacul fie pe străzile singuratice din Bucureşti fie în locuinţa noastră personală. Personajul nostru (să-i spunem ipotetic: "Cristi"), entuziasmat de multitudinea de factori oportuni evadării sale din închisoare înţesată de tehnologie şi modalităţi de petrecere a timpului (ce coşmar), în apogeul fericirii şi al dorinţei de evadare a încercat escaladarea ţevii "fierbinţi" nerealizand că sub aceasta îşi trăia plictisit zilele un perimetru de ciment, greu de atins din cauza suprafeţei foarte mici. Dar acum să nu exagerăm, când Domnul Nostru Iisus Hristos învia, "Cristi" chiuia şi se bucura de parcă am fi sărbătorit al doilea Revelion (Dumnezeu nu doarme). Nu a postit, nu a aprins nicio lumânare, merita din plin ca Dumnezeu să-i dea o lecţie, astfel că personajul nostru, solid, în căderea lui haotică a nimerit exact perimetrul de ciment. Aparent o greşeală penibilă ce i-a indus o uşoară durere de picior. Şi-a continuat seria de lucuri care l-au împins la evadare, precum experimetarea unei noi tunsori, noilor pub-uri/cafenele apărute de curând, după care, rapuns de durere a decis să meargă la "vraciul judeţului" pentru a remedia problema locomotorie. Vraciul nu s-a dezis, l-a reparat cât ai zice "peşte" indicându-i totuşi să se prezinte şi la spital. Se pare că ultima parte, cea cu vizita la spital, acest Cristi (fictiv) nu a băgat-o in seama. După o perioadă de încercări de a merge a constatat că problema este gravă şi a decis să se prezinte la spital. O nimica toată, o operaţie în urma cărei şi-a upgradat metalic piciorul. Acum toată lumea (inclusiv noi) îl strigă BioGRASU de la Bionicul Gras. Noi, prietenii, ne-am gândit că este de bun augur, totodată şi o davada de prietenie adevărată, să îi publicăm povestea pe acest blog. Ei bine până aici probabil încă va mai întrebaţi unde căcat este gestul nobil. "Ajută-l pe Grasu să meargă", am observat pe aproape toate site-urile reclama "Ajută-l pe Mircea să meargă" încât ne-am zis că dacă la MTV SCARRED tot nu i se poate face cunoscut cazul datorită faptului că depăşeşte lipsa de creier admisă pentru a te accidenta, atunci măcar să-i asigurăm un minimum de bănuţi pentru a-i "sparge" la ADMIRAL, aşa măcar nu ar mai simţi durerea şi regretul pentru piciorul bionic. "Ajută-l şi tu pe Grasu să meargă din nou" prin cazinouri, handicapul său ar trebui să-ţi stârnească mila.
Ţinem să precizăm că aceasta este o întâmplare fictivă, niciun personaj nu este real, în curând vom reveni cu poza suferindului.
Aşadar morală este: "Ai grijă unde-ţi bagi piciorul şi cât timp".
Mdam, salut. Astăzi, deaft până acum câteva ore, am avut probabil una din cele mai plictisitoare zile din viaţa mea, aşadar am fost împins de mâna sorţii să deschid televizorul şi să-mi pocnesc neuronii la câteva ore de penibilităţi mondene. O decizie cumplită, iniţial, dar care ulterior a salvat ziua. Pe toate canalele TV se "rage" în continuu de un nor de cenuşă produs de erupţia unui vulcan situat în Islanda, nor care a reuşit să devină spaima Tarom-ului şi altor companii din întreaga Europă, atât de înspăimântător încât a reuşit prin simpla prezenţă să oblige Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Ungaria, Irlanda, Letonia, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Şi România să-şi închidă spaţiul aerian. A devenit atat de îngrozitoare situaţia încât mi-am refuzat până şi prietena să ieşim în oraş de teama norului malefic, cum aş putea să ies din apartament când ştiu că este un nor malefic în libertate chiar deasupra cartierului meu? Apoi, mi-am indemnat prietenii care s-au hotărât că este timpul să meargă la casele lor să mă sune imediat ce ajung în locuinţele personale pentru a-mi spune dacă sunt teferi, să nu mai stau cu griji. Norocul meu este faptul că unul din colegii de apartament este inginer, astfel am împrumutat o cască de constructor de la el pentru a putea să ies până la magazin să-mi iau ţigări, de-a dreptu` penibil. A devenit apariţia acestui nor un fel de nou început în toate domeniile, mai este puţin şi încep toţi marii antreprenori să-şi deschidă afaraceri în masă ca după perioada comunistă, că na, moment mai prielnic dezvoltării afacerilor decât căderea regimului "înnorat" nu a mai existat din `89 încoace. Dar din nefericirea sorţii m-am născut în România, deci mă numesc roman(cică un popor de oameni inventivi)... mare blestem, aşadar mi-am zis că singura cale de scăpare este să profităm de prezenţa norului, să creem un trend la fel ca eclipsa de soare din 2000. Să punem la vânzare "Ochelari de nor", aceeaşi invenţie cretină, fabricaţi dintr-o foiţa de staniol şi 10cm de carton dar din moment ce trăim în 2010 este vital să scoatem şi varianta Gucci după modelul ochelarilor cu grătar atât de des întâlniţi atât la cocalari cât şi la oamenii a căror IQ depăşeşte 100, să apară moneda de 21 de bani, bineînţeles inscripţionata cu norul, să personalizăm tricouri şi să facem în aşa fel încât să-l ţinem cât mai mult pe teritoriul României, doar vine sezonul estival şi trebuie să atragem turiştii şi pe litoralul românesc. Ba mai mult, propun ca specialiştii în loc să caute o soluţie de "anihilare"( oricum au ajuns la concluzia "Lasa ba că trece") al acestui rău să descopere o modalitate de a-l ţine ostatic, îl îmbuteliem în sticluţe de 0.25ml şi-l vindem la suprapreţ, mai scump decât drogurile legle. Apoi oricum suntem un popor atât de snob încât n-ar conta conţinutul atâta timp cât ar străluci falnic sigla D&G pe sticluţa ieftină în care este îmbuteliat. Producţiile cinematografice cele mai de succes întotdeauna au fost cele pentru cretini gen "Pisicile ucigaşe", film în care personajul negativ era o pisică zburlită, "Rechinii ucigaşi",etc. de ce să nu scoatem şi o ecranizare sub titlul "Norul Ucigaş"? Aşa poate ar reuşi şi stimabilul domn regizor Sergiu Nicolaescu să îşi ridice, măcar acum în ultimii săi ani de existenţă, o ecranizare la rangul de blockbuster. Lăsând la o partea strategiile de marketing suntem atât de mândrii de realizările noastre şi de puterea pe care o avem din statutul de fiinţe umane încât ne credem deasupra oricărui lucru, fenomen natural, dar la prima râgâitura a unui vulcan ne panicăm toţi şi o luăm la fugă cu pantalonii în vine. Eu aştept cu interes "Norul Ucigaş 2", asta pentru că am înţeles că în apropierea celui ce tocmai a erupt mai există unul pe punctul de-a erupe. Până la apariţia potopului ucigaş vă las să vă bucuraţi de prezenţa norului, faceţi poze cu norul cât îl mai prindeţi ;) Deja parcă văd profilurile de hi5 înţesate cu poze ale "copiilor virtuali" împreună cu norul, mai ceva decât trend-ul de-aţi uploada poză cu masca de protecţie împotriva gripei porcine. Nu lasa norul să te sperie, norii sunt prietenii tăi :) Sper să aveţi o zi înnorata cu toţii, toate cele bune.
Am zis că dacă tot m-am încumetat să deschid blog-ul ăsta, tot eu să fiu cel care se încumetă să posteze primul. Aşadar am stat şi m-am tot gândit ce ar fi indicat să scriu ca "bun venit", dacă este necesar să folosesc cuvinte obscene pentru a sublinia faptul că nu se aplică cenzura, dar asta ar fi o încercare eşuată de-a atrage lumea pe blog. Aşadar mi-am propus să mă exprim exact cum îmi vine în minte în momentul de faţă iar în momentul de faţa să spunem că am o stare ceva mai veselă. Un lucru care mă macină de ceva zile de când am aflat că se redeschid magazinele de aşa-zise droguri legale e faptul că de fiecare dată când mă duceam la Spice Shop întrebam ce produs e mai puternic din gama lor de boscheţi aromaţi iar vânzătorul, întotdeauna îmi indica numai spice-uri semiparalizante sub replica de agăţat "Frate îţi rupe capu` ăsta, e dezastru neuronal". De parcă mă exicta cu ceva faptul că-mi pocnesc neuronii ca popcornul la microunde... Partea absolut stupidă e că de fiecare dată când ajungeam acasă cu muşeţelul de 30lei, 0.5g eram profund întristat că abia dacă mi se făcea foame. Atunci mi-am zis: "Pe următorul dealer legal (ca la urma urmei toţi zâmbesc jmechereşte când îţi vând boscheţii de parcă sunt nişte viitori Pablo Escobar) pe care îl întâlnesc nu-l mai las să mă prostească aşa uşor, ori mă tranchilizează ori o ard pe sor-sa (îmi cer scuze dar simţeam nevoia să par dur). Am fost în Spice Shop, i-am zis că ori îmi dă ceva cu adevărat tare ori să-mi dea două din acelaşi model ca să simt ceva ori să nu-mi mai dea nimic. Atunci s-a uitat la mine cu o expresie pe fatza gen "Fiul meu..." şi mi-a zis: "Păi pentru aşa ceva avem Cobra Wild". După cum suna "Cobra" deja îmi inumaram în minte pulile-n gât pe care o să le iau când ajung acasă din partea coechipierilor de maraton "Sută de secunde jointu`" pentru produsul fabulos de prost adus în cantitatea minimă. Dar bineînţeles, ca un adevărat cretin dornic de ceva nou, (hai cu davaua!) am zis "FIE!" şi am luat pliculeţul magic din mâna cetăţeanului onorabil. Am ajuns acasă în timp ce pe drum începeam să cred tot mai puţin în efectul magic al boabelor de fasole stropite cu crank şi le-am întins umil plicul pe masă celorlalţi spunându-le: "Astăzi este zi de doliu". S-a introdus tot conţinutul "micuţului" într-o "bâtă babana" cum le place lor să spună şi în maximum o oră toată lumea era leshinata cu bale-n barba şi sforăituri macabre ce făceau până şi filmele lui Alfred Hitchcock să pară cel mult "Charlie`s Angels". Partea absolut genială atunci când eşti, să spunem, dopat e faptul că la tot ce spui, restul lumii mai cauta minimum un subînţeles, asta a şi făcut ca după 5 ore de somn nebun să aud doar replică "Bă, chiar a fost zi de doliu azi, eşti tare nepoate". What can I say...am făcut mult antrenament :D *Toate personajele din povestea de mai sus sunt fictive* Închei prin a vă prezenta un filmuletz foarte interesant găsit pe www.HappyFish.ro
