România, cel mai mare talcioc din Estul Europei

Salutare dragi antreprenori!
 
   De curând am văzut o ştire la TV care m-a pus puţin pe gânduri, tot mai mulţi români au ales să-şi scoată obiectele, hainele şi electrocasnicele în diferite bazaruri pentru a le vinde.
Ideea de garage sale este destul de "în trend" în alte ţări, acolo unde obiectele "vintage" sunt, încă, în stare funcţională. Însă, eu mă întreb, cum au de gând românii să-şi vândă vechiturile dat fiind faptul că 90% dintre noi purtăm hainele până putrezesc, folosim obiectele până ruginesc şi nici noi nu suntem tocmai adepţii duşurilor zilnice. De ce ar vrea cineva să cumpere ceva ştiind că acel lucrul este second hand şi, mai ales, că a aparţinut unui român?
 Cu siguranţă aceşti antreprenori nu sunt tocmai bine îmbrăcaţi, mirosind a Chanel şi Burberry şi orientaţi către nevoile cumpărătorului.
  Cu toate astea, începutul este unul bun, astăzi haine şi electrocasnice, mâine neveste, fiice şi minori.
  Dacă prostituţia şi consumul de droguri uşoare nu sunt legale, atunci le vom legaliza noi cu forţa, mai ales că avem tot ce ne trebuie. Avem de la prostituate însărcinate (mamele care vor practica această "meserie" din lipsa banilor şi înjumătăţirea perioadei de indemnizaţie pentru creşterea copilului) până la milf cu bunicuţele a căror pensii au fost şi vor fi reduse începând cu Ianuarie 2011. Bineînţeles, la clasa "de lux" vom avea bugetarele, de la orgii cu poliţiste până la deep throat cu funcţionarele de la Fisc.
  Ceea ce mă nelinişteşte din punctul de vedere al unui antreprenor este infiltrarea membrilor PDL în toate structurile, cu siguranţă nu vor lipsi nici aici dar, pe de altă parte, mă bucură gândul că voi avea ocazia de a mi se face un sex oral "marinăresc" din partea unei blonde uşor în etate, bineînţeles contra cost.
  Suntem ţara afaceriştilor muritori de foame, condusă de monstruozităţi maritime asistate de blonde penale şi pitici frustraţi..."şi asta ne ocupă tot timpul".

Cu cea mai mare scârbă şi un bilet de avion doar dus spre Cambodgia, va salut şi va plâng de milă.
 
 Acelaşi Călău coleric.

"ŢARĂ DE CLOVNI CAUTĂ DRESOR"

 Bună seara doamnelor, domnilor şi recidivistilor!
   Cu câteva minute înainte să-mi conving lenea îngrozitoare că ar fi frumos să scriu o postare nouă pe blog, am intrat pe blogul lui Victor Ciutacu unde am văzut un filmuleţ tragico-comic postat de Albaiulianul.ro .
  Un tânăr (căci sufletu-i era tânăr şi voinţa de a schimba România, de asemenea) mexicano-transilvănean, apropiindu-se vertiginos spre vârsta a III-a, împreună cu partenerii lui de cioarda au pus bazele (atenţie) Partidului Recidivistilor Creştin-Democrat.
  Mda, nu e o glumă deloc. Omul vrea să înfiinţeze un partid la care să poată adera numai şi numai recidivişti. Dar ce se întâmplă atunci când un retardat mintal doreşte să fie membru al partidului? Trebuie să obţină o recomandare foarte bună din partea unui recidivist.
  Bă! voi v-aţi tâmpit ?
  Mă gândesc tot mai serios cum să dau de adolescentul paralitic care mi-a furat telefonul în îngrămădeala de la metrou.
  Incep să cred tot mai mult că suntem o ţară de clovni, dacă stau bine şi mă gândesc şi eu sunt un fel de clovn încercând să fac caterincă de o mizerie de ţară "întru" amuzamentul celorlalţi.
  O să va las în compania mult aşteptatului film, concluziile le trageţi singuri.
 
   JOS CĂTUŞELE!

Proudly present:

Rromii, romii sau românii?

Salutare, dragi români!
   Devine cam şubredă formula asta de salut în ultimul timp. De curând am aflat că ţiganii, care mai până ieri se numeau "rromi", acum poartă numele de "romi" (Atenţie la lipsa unui "r").
  Scârbit de mizeria de la TV şi neplata facturilor la cablu, am fost privat de cutia cu sunete şi imagini, astfel că abia de curând am aflat de noua "poreclire" a ţiganilor..."romi".
  În curând mă aştept ca ţiganii să devină români şi românii rromi, ce pizda mă-sii?  Doar suntem latini.
   Ieri, în timp ce mă îndreptam spre adăpostul personal, leşinat de oboseală, am reuşit să smulg de sub ghiarele unei cucoane supradimensionate ultimul ziar gratuit din cutia inscripţionată "Ring" din staţia de metrou "Eroilor" (cu această ocazie fac apel la doamna dolofană să mă contacteze pentru a-i returna ziarul). 

Mi-am înghesuit trupul de balerină între alte două  balene slinoase (de parcă era ziua marinei, toate focile au dat năvală pe "ţărm" speriate de salvele trase de marinari) şi am încercat să nu dau atenţie balelor care mi se prelingeau pe umărul drept din fălcile mamiferului care "suprima" viaţa uni covrig cu susan. Evident, un ziar prost cu spume (de focă) scris de parcă puteam auzi editorii publicaţiei spunând "Na mă, dă-vă-n pula mea că oricum e moca". Şi de parcă nu era de ajuns, domnişoara/doamna Andreea Matei (redactor al publicaţiei cu pricina) a fost o adevărată bomboană (de pe colivă) cauzându-mi pentru câteva clipe pierderea totală a vederii cu titlul "Romii îşi fac gazetă". De fapt am văzut negru în faţa ochilor (de parcă aş putea să văd şi altă culoare când vine vorba de romi). 

Cum adică îşi fac gazetă? Mai întâi trebuie să-şi facă o şcoală şi "tupeul" de a învăţa să citească.
  Scopul acestei gazete? O gazetă în care să fie promovate persoanele de etnie romă şi care s-ar putea numi fie „Vocea Romilor”, fie „Tribuna Romilor” ...da-ţi-mi un pistol.
  Investiţia în această gazetă? 140.433 de euro se vor investi, cel mult, pentru tipărirea ziarului timp de 17 luni. 

Dacă aceşti bani vor fi obţinuţi din fondurile mult iubitei noastre ţări, fondurile împrumutate de la FMI cel mai probabil, atunci eu mă gândesc tot mai serios să revin la postatul pe acest blog si să îmi dau demisia de la locul de muncă pentru a mă asigura că nu iau parte la susţinerea acestei nebunii.
   În cazul în care nu observă nimeni, România (această balegă putrezită pe macadam) are probleme mult mai serioase decât promovarea unor coloraţi într-o gazetă pentru inculţi. Ştiu, sunt un nenorocit, dar dacă nu aş fi aşa nici cei 4 cititori fideli nu ar mai accesa acest blog. 

Parcă deja îl văd pe "Mertzan" în pat cu "Argentina" polemizând asupra articolelor din gazeta lor preferată... nimic mai înfiorător. 

Eu încă aştept momentul numirii în funcţia de preşedinte al României a candidatului Guţă pentru a simţi din plin impulsul de a părăsi precum o muscă această balegă mucegăită. 

Ce facem, ne trezim sau ne prăjim şi ne alaturăm romilor? 

Viaţă nu e roz, viaţă e a dracu' de neagră...în România.

Cu ultima urmă de alb, vă salut îndurerat din ţara lui Nicolae Romulus Mailat.

Guatemala vrea fecioare.

Salut, salut...noroc. Am lipsit o perioadă de timp dar asta nu înseamnă că nu mi-a fost dor de voi (oricine aţi fi, ciudaţilor). 
M-am minţit o bucată bună de vreme că voi renunţa la postatul pe blog, socializarea prin intermediul tastaturii şi fraternizarea cu fraţii noştri, primatele, pe Facebook (aici mă refer exclusiv la prinţii libidinoşi, adepţii replicii "eşti bine beibi", muri-v-ar şi ultimu` rest de neuron). M-am minţit că voi face asta pe întreaga perioadă de desfăşurare a sesiunii şi ghici ce? Am reuşit, nu că aş avea o voinţă de fier ci pentru că până şi laptopurile sunt alcătuite din componente (în cazul meu înşirate, făcute bucăţi pe podea).
Dar să nu ne mai întindem la ciorba de perişoare cu toate lăturile "Feisbuciene" şi să ne concentrăm pe ultima ştire pe care am aflat-o.
Se tot zvoneşte prin umilul apartament în care locuiesc, în rândul prietenilor cu care convieţuiesc despre un crater de 30 metri adâncime, cu un diametru de 20 metri.
În încheierea postarii "Norul ucigaş", am spus că aştept cu interes "Norul ucigaş 2". Se pare că Lord-ul pământenilor şi implicit al "Feisbucienilor" libidinoşi (nu mă pot abţine, sunt atras de ei) a considerat că un alt nor de cenuşă nu ar fi deloc o idee originală, aşadar a strănutat şi din senin a apărut în Guatemala acest crater dubios de rotund cu dimensiuni ceva cam mari pentru a fi creat de "un braţ criminal" de buldozer.
Din ce am reuşit să citesc pe internet de la aflarea veştii că umanitatea evoluează şi am trecut la un nou model de Montagne Russe, unul subteran pentru maiaşii care încă locuiesc în Guatemala, craterul este situat la numai câţiva kilometri de locul unde în 2007 s-a creat un alt crater "fantomă" însă acela având o adâncime de 100 metri.
Ca şi în cazul norului de cenuşă, replica specialiştilor constă într-o scărpinare tâmpă pe chelie..."nu ştiu, nu cunosc".
Ce am putea noi, cei care nu avem niciun fel de cunoştinţe de geologie, să facem decât să ne dăm cu părerea.
Fie vreun zeu buldozer din mitologia maya, supărat de proaspăta reînviere a celebrului Iisus, s-a simţit uitat de lume şi a încercat să atragă atenţia surpând această fântână uriaşă în plină capitală a Guatemalei, fie ministrul turismului din Guatemala are un mod ciudat de a promova ţara pentru a atrage turiştii, că tot a început sezonul estival.
În privinţa celei de-a doua ipoteze am ceva dubii, asta dacă nu cumva doamna Elena Udrea are dublu stătut de ministru al turismului, atât în România cât şi în Guatemala.
Întrebarea este cum putem opri furia zeului buldozer până nu va începe să găurească tot ce prinde? (nu că ar deranja chiar pe toate doamnele, pardon! pe toţi oamenii).
Din moment ce explicaţiile pur ştiinţifice sunt fie presupuneri, fie nu există deloc, eu zic că ar trebui să studiem mitologia maya, ei trebuie să fie de vină sigur.
Doar că la cât de multe informaţii există despre ei nu ar fi timp suficient pentru a scăpa cu toţii negăuriţi. 
Eu totuşi cred că trebuie să-i facem pe plac acestui zeu distrugător şi să considerăm craterul un portal între lumea noastră şi cea a zeilor.
Probabil ar trebui să ne supunem puterii divine începând prin a jertfi şi arunca în crater animale (poate îi este foame de la atâta găurit), bujuterii (poate este o "ea"), şi, nu în ultimul rând, fecioare (poate este un "el")
În cazul fecioarelor sunt dispus să fac personal un pact cu prietenul Gregorian Bivolaru, eu sacrific fecioarele pe care le cunosc personal, el sacrifică sutele de fecioare ce formează şir indian/maiaş în faţa măreţiei mădularului său deflorator.
Plus că în schimbul fecioarelor îi voi oferi 2 litri de urină de primă presă (outdoor), "de la imparatu`".
Şi ca să pot reveni de unde am plecat, propun să aruncăm şi 100 libidinoşi "Feisbucieni" zilnic, ca orice zeu, are nevoie să fie pupat în fund suav, să i se spună "eşti bine!".
Nu înţeleg de ce este atât de multă gălăgie, de ce sunteţi panicaţi de parcă ar veni apocalipsa, procuraţi-vă cărucioare din Carrefour şi aşteptaţi momentul apocalipsei, Domo Obor e al meu.
În vreme de criză şi calamitate, Călăul va salută cu senilitate, numai bine. 

Cum să devii star în cinci paşi şi două scurte

2 - 10 probă, probă. Sau mai bine zis 20.10, aşadar suntem în anul 2010, la numai 2 ani distanţă de înspăimântătoarea apocalipsă (cântaţi la altă masă). Şi totuşi se pare că mai mult sau mai puţin chiar se apropie sfârşitul nostru dar începutul erei house, trance sau ce sloboz e ăla.
În ultimul timp, doar în România cred că au apărut mai bine de câteva zeci, poate chiar sute de noi trupe/solişti, toate astea în decursul a mai puţin de un an.
Probabil întrebarea voastră este "de unde?". Ei bine, nu am un răspuns deşi mă roade curiozitatea asta mai ceva ca o pereche nouă de bocanci.
Care este scopul lor? Ghinion, nici răspunsul ăsta nu-l ştiu cu exactitate dar pot intui câteva din motivele din care 70% din populaţia României cu vârsta sub 27 de ani face parte sau constituie o trupă de muzică sau au un aşa-zis "proiect solo".
Probabil unul din cele mai solide motive ar fi acela că este la îndemână tot mai multor autointitulaţi producători tehnologia de studio necesară pentru a transforma o paraşuta în superstar.
Iată cum cred eu că arată un anunţ lansat pe internet de aceşti mari producători:


- Studio profesional "Costi Ioniţă Sound Production" caută domnişoară cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani, aspect fizic mai mult decât plăcut, înălţime minimă 1,75 cm, blondă, constituţie atletică (de preferat balerină sau contorsionistă, gimnastele sunt acceptate deasemeni), slab dotată neuronal, cu bune abilităţi de încleştare a gurii, pentru postul de vedetă.
Practica în una din ţările: Spania, Italia, Franţa, Germania constituie avantaj.


Aşadar, în urma anunţului apare un grup de 10 bagaboante, pardon, aspirante la fructuoasa colaborare cu acest dentist fost cântăreţ de muzică lăutărească.
O să mă întrebaţi ce legătură are o domnişoară care îndeplineşte toate cerinţele postului cu "job-ul" de artist pe segmentul: muzică lăutărească.
Nici una, puşcăriaşii au devenit actori, bucătarii regizori de film, profesorii cerşetori, deci este cât se poate de clar că România evoluează.
Mult îndrăgitul pensionarilor dar şi al ţiganilor, boschetarilor şi proştilor, acest Coşti Ioniţă, nu mai prestează pentru aceştia.
Un fel de Boc al muzicii, a promis iniţial solidaritate şi devotament faţă de ei iar acum le-a oferit fix pula.
Dentistul Ioniţă, odată cu trecerea anilor, înaintarea sa în etate dar şi accentuarea impotenţei, nu va mai fi capabil să se înfrupte decât din persoanele octogenare. Măcar astfel îşi va păstra celebritatea devenind subiectul ştirilor orei 17.
Aşadar, apare dilema existenţială a producătorului poponar mai sus menţionat: bătrâne neajutorate sau minore deflorate?
Nici el nu mai este la prima tinereţe aşa că ori avea să descopere o modalitate gen "Îţi dau o bomboană dacă te urci la mine în maşină" (prea demodat) ori le oferea un discount substanţial la cabinetul său stomatologic domnişoarelor blonde obsedate de lollipop. În ambele cazuri diabetul zaharat dădea târcoale.
Aşadar şi-a dat seama că trebuie să găsească o altă soluţie.
Cum pe vreme de criză singurele două industrii care încă nu sunt prea afectate sunt pornografia, webchating-ul (cum spuneam, pornografia) şi muzica, datorită vastelor sale cunoştinţe în materie de lăutărească, a ales-o pe cea din urmă.
Au apărut fostele centuriste occidentale pe TV, au stârnit erecţii onaniştilor şi... BANG! Costi Fomiţă a căpătat statutul de unul dintre cei mai buni producători ai României.
Într-un fel trebuie apreciat, trebuie ridicată o statuie în cinstea lui şi adăugarea sa în calendarul creştin - ortodox sub numele de Sfântul Ioniţă Ocrotitorul, primul de la Iisus încoace care a încercat aducerea pe calea cea bună a păcătoaselor dispuse la preacurvire.
Dar să revenim la ideea centrală.
Tot mai mulţi poponari, frezaţi în stil EMOist extravagant, constituie masa de superstaruri super difuzate în cluburile şi discotecile din ţară.
La urma urmei de ce să nu aspire la acest statut orice deprimat persecutat în copilărie de colegii de clasă?
Iată cei 5 paşi ce trebuie urmaţi pentru a fi o vedetă de succes:


1. Nu este nevoie de vreo aptitudine muzicală sau IQ peste 80, e nevoie de un consilier de imagine bun, cel mai indicat un fost frizer, dulgher sau premiant la traforaj, pentru a sculpta în faţa subiectului până ce acesta devine neted;
2. O proastă obsedată de shopping care să te îmbrace cât mai poponar posibil;
3. O paraşută fără creier, urâtă, grasă, de preferat blondă cu impresii de manechin, care să-ţi fie muză, să-ţi suporte ejaculările precoce dar să-ţi spună "Vai cât de bine a fost" pentru a-ţi da încrederea de sine necesară pentru a te scufunda cu tot cu cizme în această industrie complexă;
4. Înlocuieşte-ţi colecţia de manele cu una semnată Tiesto, Armin Van Buuren sau Pete Tong;
5. Ca orice megastar ai nevoie de un impresar care să pretindă că are habar ce face sau doar să-şi rostească cât mai convingător singura replică învăţată "Tom Boxer? 800 Euro - concert full".


În cele mai multe cazuri impresarul fiind reprezentat de un ochelarist, fost iubit al aşa-zisului cântăreţ, cu care acesta îşi mai ia limba, respectiv pula, în gură din când în când în amintirea vremurilor adolescentine.
Dacă şi tu îndeplineşti condiţiile necesare te aşteptam să ne trimiţi o poză nud (în cazul domnişoarelor) sau o poză nud a iubitei (în cazul domnilor) la adresa de mail PotentMusicProduction@yahoo.com şi noi împreună cu celebrul producător, Sfântul Ioniţă, te facem vedetă.
Atenţie! Limita de vârstă este 100 de puli pe gura de siliconată.
Al dumneavoastră vânător de capete talentate, Călăul superstar.

Jaful premiat si filmul condamnat

Ieri, după ce mi-am pierdut ziua pe jumătate tranchilizat de somnul datorat celor numai două ore de leşin psihic din noaptea anterioară, nu m-am simţit în stare nici de a mă concentra pe ceva constructiv, nici de a-mi prăji neuronii prin vreuna din modalităţile amuzante existente.

Am fost un trist telespectator al Happy Hour-ului obosit, tras de păr de intelectualul "Cătălin soţ de vedetă".

O alegere inspirată, iniţial, fiindu-mi "gâdilaţi" neuronii letargici de către Flooooorin Căăăăălinescuuuu, invitat în cadrul emisiunii.

Pe lângă remarcile şi argumentele unui prieten conform cărora acest caterincos Călinescu ar fi fost propulsat în discuţii de praful prizat foarte probabil cu puţin timp înaintea intrării în emisie, am putut fi amuzat de spontaneitatea lui uşor bolnavă.

Dat fiind faptul ca emisiunea se transmite imediat după show-ul meu preferat de divertisment - Ştirile orei 17:00, eram deja iniţiat în tainele umorului negru autohton. Din nefericire, următorul subiect al emisiunii a fost filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", câştigător al Ursului de Argint şi trofeului Alfred Bauer.

Până aici totul ok, aproape că mă simţeam mândru că pot fi batjocorit în Europa doar pentru simplul fapt că m-am născut român.

Dar, doar nu v-aţi imaginat că am avut o zi superbă, am aflat că personajul secundar din film este un ţigan al cărui nume (greu de reţinut) a reuşit să-mi întunece vederea.

Un adevărat talent, după cum era apreciat acest personaj "nocturn" de către cei prezenţi în emisiune. Aproape că-mi părea rău pentru postarea anterioară în care îmi refulasem "dragostea" vis-a-vis de etnia rromă.

Bine, defapt exagerez, mă durea la fix 8 mile în faţa pulii de talentul lui. Dar recunosc că pentru un moment mi-am zis "Uite că există şi excepţii". O afirmaţie total greşită, retrasă la cinci minute mai târziu când am aflat că acesta a revenit acolo unde-i este locul, la "Universitatea de bune moravuri" după ce, bineînţeles, împreună cu alţi patru complici au jefuit mai multe locuinţe.

Şi totuşi, deşi latura mea angelică e captivă în infern, mi-am zis că sigur trebuie să fi existat circumstanţe atenuante din care a fost împins în păcat pentru a doua oară.

Câteva din ipotezele care mi-au venit în minte le voi enumera imediat.

Cu tristeţe trebuie să recunosc că încă nu am vizionat filmul dar o voi face.

Una din ipotezele din care distinsul actor a săvârşit jafurile probabil a fost dorinţa de a fi un actor cât mai bun, unul desăvârşit. Poate că unul din rolurile în care urma a fi distribuit de către regizorul care a văzut dincolo de culoarea pielii un actor cu totul şi cu totul desăvârşit era chiar cel de spărgător.

Probabil că actorul preferat al acestui Papan Chilibar este chiar Al Pacino şi, profund impresionat şi surprins deopotrivă, de modul în care Pacino joacă rolul de nevăzător în capodopera cinematografică "Scent of a Woman" ("Parfum de Femeie"), a dorit să intre cât mai mult posibil în pielea personajului, în cazul său un spărgător de doi bani ajutat de alţi patru complici care mai apoi au fost arestaţi.

O altă ipoteză ar mai fi aceea că fiind cuprins de febra celebrităţii, trebuia să ajungă la Berlin pentru a fi prezent la decernarea premiilor, însă cum acest geniu ilustru, ca oricare alt geniu inadaptat, nu avea o situaţie materială prea bună, a fost nevoit să-şi procure banii necesari deplasării la Berlin prin singura meserie transmisă pe cale ereditară, cea de găinar.

Dar după cum au decurs lucrurile este evident că ereditatea a întâlnit ceva obstacole şi acest Papan Chilibar nu a fost tocmai fiul perfect, motiv din care a fost mai deosebit şi a ales inclusiv să-şi unească destinul cu o duduie ce nu făcea parte din etnia rromă.

O ultimă ipoteză ar mai fi aceea că la urma urmei vorbim despre un ţigan şi acţiunile săvârşite de el sunt oarecum normale şi deloc greşite pentru unul care se bucură de acest statut.

Oricum ar fi, cred că este greu să nu ajung la concluzia că în cazul în care acest Papan Chilibar ar fi migrat în orice ţară europeană o dată cu restul stolului, nu ar fi fost subiectul primelor pagini ale tabloidelor, fie datorită vreunui viol în stil italian, fie vreunei spargeri săvârşite în Regatul Unit al Marii Britanii.

La urma urmei coloristica penelor îl dă de gol, însă trebuie să mă înclin în fata talentului sau actoricesc. Nu pentru că am văzut filmul şi într-adevăr îşi merită laudele ci pentru că toate criticile şi părerile pe care le-am auzit sunt indulgente, respectiv bune, cât şi pentru premiile obţinute.

Ambalajul nu schimbă conţinutul cum nici crema de ciocolată nu este întotdeauna uşor de digerat.

Al dumneavoastră vânător de capete, timidul Călău.